UPSC la aniversarea de 35 de ani ai Erasmus+

Aniversarea de 35 de ani ai Erasmus+, desfășurată în contextul Anului European al Tineretului, cu spijinul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și cu susținerea acordată de către Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în data de 12 octombrie 2022, în Clasa Viitorului, UPSC, a reunit beneficiarii programului Erasmus+ din R. Moldova și de peste hotare: studenți, tineri, cadre academice, dar și reprezentanți ai Ministerelor și ai ONG-urilor din domeniul educației.

De asemenea, proiectele Erasmus+ implementate în cadrul universităților din R. Moldova au fost prezentate în cadrul unui târg de proiecte în „Clasa Viitorului” din incinta Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Ziua a culminat cu un eveniment de excepție — primul concert al studenților Erasmus+ de la Academia, de Muzică, Teatru și Arte Plastice la Sala cu Orgă, activitatea, fiind organizată de către Oficiul Erasmus+ Moldova.

În festivitatea „Alumni Meetup și târg al proiectelor Erasmus+”, conf. univ., dr. Alexandra BARBĂNEAGRĂ, Rectorul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, în alocuțiunea sa, a felicitat membrii Erasmus+ și a subliniat rolul esențial al proiectului atât la nivel de dezvoltare personală și profesională a tinerilor, cât și importanța dezvoltării lor la nivel intercultural și necesitatea schimbului academic. Astfel, așa cum s-a exprimat Dna Rector a UPSC, dr. Alexandra Barbăneagră: „Erasmus+ schimbă vieți, deschide minți și oferă oportunități”.

____________________

În Republica Moldova, proiectele Erasmus+ sunt implementate din 1994 pe dimensiunea învățământului superior și a tineretului. Începând cu anul 2021, noutate pentru Republica Moldova în cadrul programului Erasmus+ au devenit proiectele de consolidare a capacităților în domeniul învățământului profesional tehnic, care au ca scop principal modernizarea și internaționalizarea acestei sfere a educației.

Până în prezent, grație suportului Programului Erasmus+ în Republica Moldova au fost implementate: 83 de proiecte Tempus, peste 6000 de mobilități academice și peste 8000 de mobilități pentru tineri, 21 proiecte de consolidare a capacităților în învățământul superior și 27 proiecte Jean Monnet.

Festivitatea a fost înregistrată video și poate fi urmărită aici:

Loading