Astăzi, în data de 25 august 2022, în Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” din cadrul UPSC, a avut loc o întâlnire a responsabililor instituției noastre cu reprezentații Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ): Oana VODIȚA, managerul proiectului „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde” și Vitalie BĂBĂLĂU, Consilier pe politici VET.
Proiectul „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde” este implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), cu finanțare din partea Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei (BMZ) și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și are drept scop pregătirea forței de muncă calificate în Republica Moldova, conform necesităților angajatorilor locali și investitorilor străini, prin învățământul dual.
La întâlnire au fost prezenți reprezentații UPSC, conf. univ., dr. Alexandra BARBĂNEAGRĂ, rector UPSC, conf. univ., dr. Ludmila ARMAȘU, prorector pentru știință și relații internaționale și Tatiana PETCU, șefa Secției Relații Internaționale și Managementul Proiectelor.
În cadrul ședinței s-au discutat mai multe aspecte cu privire la perspectivele de colaborare pe viitor și schimbul de bune practici între părți.