Alte 20 de instituții de învățământ devenite parte din rețeaua „Clasa Viitorului”

CNIDE „Clasa Viitorului” din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, astăzi, 7 iulie 2022, împreună cu un grup de profesori, reprezentanții celor 20 de școli, devenite recent membre ale rețelei „Clasa Viitorului” a deschis prima sesiune de informare despre proiect și implementarea acestuia.  Amintim că, începând cu luna iunie curent, în Moldova sunt 62 de instituții de învățământ care au adoptat un nou concept în pedagogie.

Așadar, alți 14.238 de elevi și 987 de cadre didactice din cele 20 de insitutții de învățământ se vor bucura de cele 39 de tipuri de tehnologii și echipamente digitale, dar și de un mediu prietenos, creativ și interactiv de învățare.

Cu sloganul „Învățăm altfel”, proiectul „Clasa Viitorului” are drept scop crearea condițiilor favorabile pentru transformarea digitală a educației, oferind un spațiu de învățare deschis și inspirațional cu abordări pedagogice interdisciplinare și inovative, prin utilizarea tehnologiilor digitale, ce favorizează procesul de învățare centrat pe elev.

Reamintim că la ediția a IV-a de extindere a proiectului și-au depus dosarele 45 de instituții de învățământ din 38 de localități din țară. Concursul a fost desfășurat în baza unui regulament, iar instituțiile beneficiare ale proiectului au fost selectate de către o Comisie de experți independenți formată din reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării al RM, ai comunității academice și ai partenerilor strategici.

Proiectul „Clasa Viitorului” se extinde sub egida Ministerului Educației și Cercetării, cu sprijinul financiar al USAID și al Suediei prin intermediul Proiectului Tehnologiile Viitorului și Junior Achievement Moldova.

Loading