Concursul „La izvoarele înțelepciunii”, ediția a XXXII-a

Concursul național de lectură „La izvoarele înțelepciunii”, ediția a XXXII-a, etapa republicană, s-a desfășurat astăzi, 21.05.2022, în CNIDE „Clasa Viitorului”, UPSC.

În scopul promovării lecturii și familiarizării cititorilor cu viața și activitatea personalităților din literatura, cultura, istoria națională și universală, de această dată, evenimentul a fost consacrat scriitorului Nicolae Dabija, un model de verticalitate națională, un exemplu de intelectualitate și promotor al adevărului istoric incontestabil.

Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, în colaborare cu Secția Națională IBBY din Republica Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” prin Catedra de limba și literatura română, Uniunea Scriitorilor din R. Moldova și Ministerul Culturii al R. Moldova au motivat elevii din instituțiile generale de învățământ din țară să-și adune inspirația și să demonstreze, ca de obicei, interes față de opera lui Nicolae Dabija. Astfel, după desfășurarea concursului la nivel local și raional, etapa finală, republicană a întrunit astăzi elevi din 68 de instituții de învățământ general, cititori ai bibliotecilor publice raionale și municipale. Participanții au susținut 2 probe, orală și scrisă, și s-au învrednicit de aprecieri exprimate în diplome, premii bănești, mențiuni și cărți.

Prezentă la concurs, doamna Alexandra BARBĂNEAGRĂ, rector UPSC, a precizat importanța competenței de lectură în dezvoltarea orizontului cultural al tânărului de azi și-a invitat elevii la universitatea cu personalitate.

Președintele juriului, domnul Adrian GHICOV, șeful Catedrei de limba și literatura română, a oferit fiecărui participant șansa de a-și etala virtuțile de lector avizat în dialog direct și axiologic cu opera poetică a lui Nicolae DABIJA.

Ansamblul Model de Dans Popular „Ciuleandra” din cadrul UPSC (conducator artistic Ion BENCHECI) și studenții de la Facultatea Arte Plastice și Design (decan Ana SIMAC) au încântat publicul (elevi, profesori, bibliotecari) cu produsele lor creative, substanțiale, autentice, făcând dovada calității înalte a studiilor la UPSC.

Membrii juriului (scriitori, pedagogi, bibliotecari redutabili) au apreciat înalt interesul elevilor de a cunoaște opera dabijiană, de a o vedea cu „ochiul al treilea” și de a-și formula părerea față de valorile literare descoperite, iar participanții au demonstrat încă o dată că poetul Nicolae Dabija și-a scris poezia cu pana de înger și pentru ei. Atmosferă motivantă, performanțe literar-lectorale incontestabile.

 325 – vizualizări în total,  2 – astăzi