Chiar din primele zile ale războiului din Ucraina, UPSC și-a mobilizat toate forțele și în continuare se implică activ în ajutorarea refugiaților ucraineni. Astfel, colectivul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a adunat în beneficiul refugiaților din Ucraina suma de 50.000 lei.
Datorită generozității comunității UPSC, au fost oferite 1.182 de prânzuri refugiaților aflați în centrele de plasament temporar din mun. Chișinău și suburbii (or. Durlești, str. Alexandru cel Bun, nr. 3A și Biserica Izvorul Vieții; or. Ialoveni, Biserica Betel; satul Porumbeni, Motelul Șchiopu; sat. Stăuceni, Centrul Calea Fericirii; or. Chișinău, Hotelul Zimbru și Centrul din sectorul Ciocana, str. Mircea cel Bătrân nr. 2).
Gratitundinea noastră se îndreaptă și spre conducerea și personalul Sălii de ceremonii „Astoria” (ÎI „La Sireți” – Boaghe; s. Sireți, rn. Strășeni), unde a fost preparată mâncarea.
Administratoarea întreprinderii, doamna Diana Dumitraș a apreciat gestul colectivului Universității, exprimând recunoștința din numele refugiaților, remarcând că prânzurile preparate, până în prezent, sunt doar din donațiile cetățenilor. De remarcat faptul că Sala de Ceremonii „Astoria” a livrat prânzuri gratuite refugiaților cazați în căminele instituției noastre în perioada 26 februarie – 10 martie 2022.
Pacea o putem construi doar împreună!