Plasarea absolvenților în câmpul muncii – o prioritate

Centrul Consiliere și Ghidare în Carieră din cadrul UPSC în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării al R. Moldova a desfășurat în data de 4 martie 2022 Seminarul informativ „Plasarea absolvenților în câmpul muncii”. Evenimentul a fost realizat cu scopul inserţiei profesionale în câmpul muncii a absolvenţilor universităţii (780 absolvenţi) la programele de studii domeniul Educaţie/Ştiinţe ale Educaţiei pentru asigurarea instituţiilor de  învăţământ general cu personal didactic calificat, anul de studii 2022-2023.

Seminarul a început cu îndemnul pentru toți absolvenții de a se alătura Campaniei „Moldova pentru pace!” lansată de Parlamentul, Guvernul Republicii Moldova, oamenii de creație și societatea civilă, pentru solidarizarea cu autoritățile și societatea civilă în apelul de ajutor pentru refugiații din Ucraina.

Un cuvânt de salut a adus în deschiderea evenimentului dna Rector UPSC, conf. univ., dr. Alexandra Barbăneagră. Au fost prezentați invitații seminarului, specialistul consultant MEC Eudochia Ceban, Direcţia învăţământ Profesional Tehnic, specialistul consultant principal MEC Gaiciuc Valentina, Direcţia învățământ general.

Organizatorii seminatului au urmărit scopul de informare, integrare și plasare absolvenților în câmpul muncii cât și creșterea numărului de absolvenți angajați în domeniul Educaţie/Ştiinţe ale Educaţiei.

Participanții au apreciat actualitatea, necesitatea și importanța subiectului abordat, implicându-se în discuție. Seminarul informativ a întrunit 89 absolvenți participanți, care ulterior vor fi certificați.

 324 – vizualizări în total,  2 – astăzi