La cei 185 de ani de la nașterea scriitorului și pedagogului Ion Creangă, UPSC își sărbătorește cu onoare și noblețe spiritul tutelar!
Catedra de limba și literatura română a Facultății de Filologie și Istorie a UPSC în parteneriat cu Institutul de Filologie Română ,,Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al AȘM au realizat marți, 1 Martie 2022, Simpozionul interuniversitar al cadrelor științifice și didactice ,,Ion Creangă la 185 de ani: profil, exegeză, dialog”.
Evenimentul, în format online, a întrunit cadre științifico-didactice din șapte centre universitare naționale în dialog profesional cu și despre valorile crengiene în actualitate, participanții fiind atât din Republica Moldova, cât și din România.
Manifestarea științifică a fost moderată de doctorul habilitat Adrian GHICOV, șeful Catedrei de limba si literatura română, și de doctorul habilitat Nina CORCINSCHI, directorul Institutului de Filologie Română ,,Bogdan Petriceicu-Hasdeu.












