Atelier francofon online pentru studenți „Redactarea unui text științific în limba franceză”, susținut de AUF

Astăzi, 24.02.2022, a avut loc prima parte a atelierului online pentru studenți „Redactarea unui text științific în limba franceză”, din cadrul proiectului CRU al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, care este susținut de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF).

Formatoarea atelierului este Dna Silvia Guțu, doctor în filologie, conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Litere.

Printre invitați au fost: Dna Claudia Vișan, Responsabila Biroului Național AUF Moldova și Dna Daniela Petrov, Responsabila de proiecte francophone de la AUF Moldova care, cu satisfacție și apreciere, au salutat participanții la atelier.

Formabilii au fost studenții UPSC, dar și elevi de la Liceul Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi”, Liceul Teoretic „Ion Luca Caragiale” din Orhei, Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău și elevi de la Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” din Chișinău.

În cadrul primei părți a atelierului s-a abordat: stilul științific, etica cercetării, structura unui articol ștințific, lucrul cu hărțile mentale în prezentarea lucrărilor științifice.

Mâine va avea loc cea de a doua parte a atelierului unde se vor discuta: lucrul asupra tezelor de an și licență, citarea surselor, evitarea plagiatului, tipurile de instrumente în ajutorul cercetării, organizarea automată a unui cuprins și a unei bibliografii.

Mulțumim mult Agenției Universitare a Francofoniei și formatoarei Silvia Guțu! Mult succes participanților!

Loading