A fost lansată cea de-a 4-a ediție a Concursului Internațional de Lectură și Creație „Pro Lectura”  

În data de 15 februarie 2022, a fost lansată cea de-a 4-a ediție a Concursului Internațional de Lectură și Creație „Pro Lectura”  în care UPSC are misiunea parteneriatului valoric.

Competiția se va desfășura în perioada 15 februarie – 15 martie 2022 cu genericul „BINELE, CURAJUL ȘI DEMNITATEA”.

Concursul este organizat de către Asociația Generală a Învățătorilor din România, Filiala din Republica Moldova (AGIRoMd) în cadrul PROIECTULUI INTERNAȚIONAL PENTRU PARTENERIAT ÎN EDUCAȚIE „ACADEMIA ÎNVĂȚĂTORULUI MODERN”.

Evenimentul are drept obiective: Asigurarea mobilității în educație, prin cooperarea cadrelor didactice, a elevilor, prin schimbul de idei ce vizează lectura activă; identificarea și promovarea talentelor în domeniul educației literar-artistice; captarea și sporirea interesului elevilor pentru literatura artistică; stimularea potențialului creativ al participanților prin activitatea de prezentare în fața camerelor de luat vederi; promovarea aspectelor culturale ale rețelelor sociale de mass-media.

Participanți:

● Elevi cu vârsta între 7–18 ani

● Cadre didactice din sistemul de învățământ general din Republica Moldova, România, Ucraina, Serbia etc.

Printre cei 3 coordonatori: Mariana MARIN, dr. ped., conf. univ., președintele AGIRoMd, Igor ȘAROV, rector al USM, dr., conf. univ., dna Alexandra BARBANEAGRĂ, rector al UPSC dr., conf. univ. se integrează concursului cu o impunătoare experiență în conceptualizarea și valorificarea lecturii ca principiu fundamental al pedagogului din școala actuală.

UPSC face componența majoritară a Juriul onorific: dl dr. habilitat, prof. univ. ADRIAN GHICOV, șeful Catedrei de Limba și Literatura Română, dna dr, prof. univ. ANA SIMAC, decanul Facultății „Arte Plastice și Design”, dna conf. univ., dr SVETLANA DERMENJI, șefa Catedrei Limbă și Comunicare, dna conf. univ., dr ALIONA ZGARDAN și dna conf. univ., dr. OLGA BOZ.

Înscriere la Concurs:

● Formular pentru Secțiunea Învățământ Primar – https://forms.gle/SN9s6r7WrBeYnrBm7

● Formular pentru Secțiunea Gimnaziu – https://forms.gle/PQ2fNR9ypuDAjqkM7

● Formular pentru Secțiunea Liceu – https://forms.gle/6ZdgfSXfUGLbk1KW8

● Formular pentru Secțiunea Cadre didactice – https://forms.gle/Y1YPhqEgPvBh4qkt7

Regulamentul Concursului PRO LECTURA 2022 aici.

Toate informațiile despre ediția a 4-a a Concursului PRO LECTURA, 2022, pe toată perioada desfășurării Concursului, vor fi plasate aici: https://www.facebook.com/groups/prolectura2022.

 1,476 – vizualizări în total,  5 – astăzi