În anul jubiliar, 2021, Larisa Cuznețov, doctor habilitat, profesor universitar, professor emeritus s-a învrednicit merituos de mai multe distincții și aprecieri la nivel național. Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, pe lângă faptul că I-a înmânat Diplomă de Excelență și Medalia „Nicolae Milescu Spătarul”, I-a dedicat un volum biografic cu titlul „Larisa Cuznețov: Filosofia vieții și axiologia educației”.
Conceput cu meticulozitate de un grup de cercetători UPSC, având drept autor pe conf. univ., dr. Ludmila Armașu-Canțîr, volumul elaborat în cadrul Laboratorului de pedagogie inovativă și dezvoltare personală (UPSC) în colaborare cu Biblioteca Științifică a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, reflectă viața și activitatea doamnei profesor, doctor habilitat Larisa Cuznețov, distins pedagog și savant în domeniul științelor educației, cu ocazia celor 70 de ani de la naștere.
Colecția Personalități marcante ale Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău cuprinde cercetări bibliografice, monografii biografice, tematice sau colective dedicate unor personalități marcante, profesori renumiți, deschizători de drumuri prin direcțiile de cercetare inițiale, pedagogi de vocație din Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, care au scris pagini memorabile în istoria cercetării și pedagogiei naționale, devenind, astfel, modele demne de urmat pentru tinerele generații, pentru colegii din învățământul universitar, preuniversitar și pentru întreaga societate. Colecția prezintă personalitățile profesorilor de excepției, pentru a pune în valoare meseria de pedagog într-o perioadă în care sistemul educațional atestă o criză de cercetători și de cadre didactice la toate nivelele.