UPSC militează pentru respectarea Drepturilor Omului

Ziua Internațională a Drepturilor Omului – celebrată astăzi, la nivel mondial, marchează adoptarea și proclamarea, la 10 decembrie 1948, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, elaborată sub egida ONU. Având o însemnătate deosebită pentru dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan internațional, aceasta reprezintă prima exprimare globală a drepturilor omului, dar și una dintre sursele principale, prevederile căreia se regăsesc transpuse în textul Constituției Republicii Moldova.

Constituția a proclamat Republica Moldova ca pe un stat de drept, democratic, în care să primeze drepturile fundamentale, fiind astfel dedicat un întreg titlul întâietății și protecției drepturilor și libertăților fundamentale.

Ziua Internațională a Drepturilor Omului reprezintă o ocazie suplimentară pentru a reaminti tuturor despre importanța respectării, promovării și apărării drepturilor omului. Astăzi este ziua tuturor, a fiecărui om, fără nici o deosebire, iar în spiritul articolului 16 din Constituție, respectarea și ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

Declarația Universală a Drepturilor Omului a proclamat că toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi, ceea ce presupune aplicarea lor egală pentru fiecare în parte. Promovarea și apărarea drepturilor și libertăților omului este un exercițiu complex și constant, viabil într-o societate democratică care cultivă respectul pentru lege și fără de care nu există statul de drept.

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău pledează pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului, întrucât acest deziderat stă la baza dezvoltării armonioase a societății.

____________________

La nivel mondial, Ziua Drepturilor Omului este celebrată în fiecare an în 10 decembrie – ziua în care Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat, în 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Republica Moldova a aderat la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ratificarea pactelor internaţionale ale drepturilor omului în 1990, prin HOTĂRÎREA Nr. HP217/1990 din 28.07.1990.

Loading