Concursul republican de lectură ,,La izvoarele înțelepciunii”, dedicat scriitorului Vladimir Beșleagă

Cea de-a XXXI-a ediție a concursului republican de lectură ,,La izvoarele înțelepciunii” l-a avut ca protagonist pe scriitorul Vladimir BEȘLEAGĂ, un model de intelectual, promotor al adevărului istoric și care, în anul curent, a sărbătorit aniversarea a 90-a.

Scopul acestui concurs este promovarea lecturii și familiarizarea elevilor cu viața și activitatea personalităților din literatura, cultura, istoria națională și universală.

La etapa republicană a concursului au participat 57 de elevi din clasele a IX-XI-a din 28 raioane și din municipiile Chișinău și Bălți, care au fost selectați în cadrul etapei raionale/municipale.

Cea de-a XXXI-a ediție a concursului republican de lectură ,,La izvoarele înțelepciunii” a fost organizat sâmbătă, 27 noiembrie, în format mixt, fiind o acțiune de parteneriat între UPS „Ion Creangă” din Chișinău și Biblioteca Națională pentru Copii ,,Ion Creangă”, instituție care organizează anual acest concurs.

Participanții au susținut două probe de concurs. La prima probă ei au prezentat, ca temă pentru acasă, un eseu liber la una dintre temele propuse de organizatorii concursului. A doua probă a constat în completarea ad-hoc a unui test cu întrebări referitoare la biografia scriitorului și la operele din bibliografia recomandată. Elevii au avut și un bun prilej de a discuta cu protagonistul concursului, maestrul Vladimir Beșleagă, prezent la eveniment, împărtășindu-i impresiile după lectura romanelor „Zbor frânt”, „Durere”, „Nepotul”, „Ana și Ignat”, „Tata Vasile: în 73 de episoade și 14 scrisori”.

Juriul, compus din Adrian Ghicov, dr. hab., conf. univ. (președintele juriului), Claudia Partole, scriitoare, Ivan Pilchin, poet, traducător, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Claudia Balaban, director de onoare al Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, Lilia Tcaci, director adjunct al BNC „Ion Creangă”, Olga Boz și Aliona Zgardan, conf. univ., UPS „Ion Creangă”, Maria Harea, șef secție, BNC „Ion Creangă”, Victoria Tomuz, redactor emisiuni pentru copii la Radio Moldova, a acordat 10 premii I, 10 premii II, 10 premii III și 27 mențiuni. De Premiul I s-au învrednicit: Dumbravă Rustic, cl. XI, IPLT „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Drochia, Cubreacov Cristian, cl. XI, LT „Ioan Vodă”, Cahul, Condrea Ana-Maria, cl.  XI, LT „I. L. Caragiale”, Orhei, Furtună Alina, cl. XI, LT „M. Sadoveanu”, Hînceşti, Novac Adriana, cl. XII,  LT „Meșterul Manole”, s. Sălcuța, Căuşeni, Spivacencu Mădălina, cl. X, LT  Cruglic, s. Cruglic, Criuleni, Istrate Adelina, cl. XI-a, LT „Olimp”, Rezina, Andronic Beatrice, cl. X-a, LT „Olimp”, Rezina, Florea Emanuela, cl. XII, LT „V. Alecsandri”, s. Colibași, Cahul, Delev Gabriela, cl. XII, LT „Ștefan Vodă”, Ștefan Vodă.

Maestrul a fost prezent la etapa finală a competiției și a motivat tinerii pentru activitățile ulterioare de lectură, impresionându-i cu prestația intelectuală de anvergură și cu discursul admirabil la cei 90 de ani.

Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă” din Chișinău a apreciat anterior personalitatea lui Vladimir Beșleagă cu titlul onorific DOCTOR HONORIS CAUSA, cu MEDALIA ,,Ion Creangă”. Iar în cadrul Evenimentul despre care vorbim, Rectorul UPSC, dna conf. univ, dr. Alexandra BARBĂNEAGRĂ a decernat scriitorului Vladimir BEȘLEAGĂ DIPLOMA DE ONOARE!

Catedra de limba și literatura română a Facultății de Filologie și Istorie, condusă de conv. univ., dr. hab. Adrian GHICOV, a susținut evenimentul cu experți care au elaborat și jurizat produsele metaliterare, realizate de către participanți: dr. habilitat Alexandru BURLACU, dr. conf. univ. Aliona ZGARDAN, dr. conf.univ. Olga BOZ și subsemnatul, cel care cred că doar forța echipei și a parteneriatului poate apropia oamenii cu tot ce au ei mai bun, consolidându-i în nuclee de profesioniști pentru calitatea educației în postmodernitate. În acest cadru, doamna rector, conf.univ. doctor Alexandra BARBĂNEAGRĂ, și doamna director Eugenia BEJAN sunt personalități manageriale de reper.

Universitatea invită la studii bugetare premianții locului întâi, actuali liceeni ai clasei a douăsprezecea, asigurându-le performanța.

Recunoștință și prețuire!

De la ecran, cei 57 de concurenți și din sală – trei echipe de cititori admirabili ai liceelor ,,Prometeu Protalent” cu Larisa SILVESTRU, Tatiana MELNIC și Zinaida VÂRLAN, ,,Spiru Haret” cu Tamara GÎNGA și ,,Iulia Hasdeu” cu Rodica JĂPĂLĂU, studenți și profesori ai Facultății Filologie și Istorie s-au constituit într-o prietenoasă echipă de lectură și-au interogat autorul cu proba de identitate a cititorului implicat în textul literar-artistic.

Într-o atmosferă intelectuală autentică, activitatea a reunit generații diferite cu pasiunea lecturii pentru intelectualul desăvârșit și scriitorul de referință VLADIMIR BEȘLEAGĂ, pentru care literatura este o umbră a suferinței.

Loading