Școala de vară online în cadrul proiectului COMPASS

În perioada 1 iulie – 15 septembrie 2020 douăsprezece profesori-formatori din cadrul Universității au participat la  Școala de vară  COMPASS Online Summer School organizată în cadrul proiectului „CĂTRE MODELUL UNIVERSITAR EUROPEAN DE ÎNVĂȚARE CONTINUA ÎN MOLDOVA” – COMPASS, nr. 597889-EPP-1-2018-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP, finanțat de Comisia Europeană, în cadrul programului Erasmus +.

Școala de vară online COMPASS a fost realizată de Centrul de Cercetare în Tehnologii Educaționale, Departamentul pentru Cercetare în Educație Continuă și Tehnologii Educaționale de la  Danube University Krems, Austria, pe Platforma DWB@DUK Research Moodle, special creată pentru proiectul Erasmus Plus COMPASS.

Scopul Școlii de vară a fost formarea cadrelor didactice din învățământul superior din Moldova pentru promovarea învățării pe parcursul vieții (LLL) în cadrul instituției, elaborarea programelor universitare de învățare pe parcursul vieții.

Echipa COMPASS Moodle a fost constituită din formatori internaționali din Austria și Spania:

  • Isabell Grundschober, cercetător și șef al Centrului de Cercetare în Tehnologie Educațională la Departamentul pentru Cercetare în Educație Continuă și Tehnologie Educațională (DWB) de la Universitatea Dunărea din Krems, Austria. Universitatea din Krems este una dintre cei mai mari instituții de educație continuă academică din zona de limba germană din Austria.
  • Gemma Mas, Gemma Mas, director al Departamentului de Inovare, Calitate și Proiectare Instrucțională de la Institutul pentru Învățarea pe tot parcursul vieții (IL3-UB), Universitatea din Barcelona, Spania. IL3-UB are mai mult de 25 de ani de experiență în dezvoltarea „studiilor de educație continuă” cu scopul de a dezvolta o rețea între universitate, societate și sectoare de afaceri pentru a răspunde nevoilor de formare de-a lungul vieții.
  • Marta Viladot, formator principal de instruire la Departamentul de Inovare, Calitate și Proiectare al Institutului de Învățare pe tot parcursul vieții, la Universitatea din Barcelona, Spania.
  • Jonas Meyer, manager educație la Centrul pentru Educație Continuă de la Universitatea din Graz, Austria.

În contextul situației pandemice, toate sesiunile de instruire COMPASS s-au desfășurat online pe Platforma Research Moodle. Participanții au parcurs 5 module ale trainingului, activitățile au presupus  2-3 ore de lucru săptămânal (total 18 ore). Fiecare participant a parcurs individual materialul, a participat la discuții pe forum, a completat chestionare de evaluare, a beneficiat de consultații din partea formatorilor internaționali etc.  Cursanții au fost ghidați pentru a dezvolta propriul design al cursului de învățare pe tot parcursul vieții. În rezultatul trainingului au fost elaborate programe universitare LLL. Programele au fost expediate pentru expertizare organizatorilor Școlii de vară, care ulterior vor fi încărcate pe platforma MOODLE a UPS Ion Creangă și vor fi prestate beneficiarilor.

Conținuturile cursului au vizat:

  • Introducere și concepte de bază, care a familiarizat beneficiarii cu elementele conceptuale ale învățării pe tot parcursul vieții (LLL) pentru a înțelege mai bine posibilitățile existente de a dezvolta cursuri universitare de învățare pe tot parcursul vieții (ULL) în cadrul universității.

În cadrul  acestei unități, cadrele didactice au dezvoltat competențele:

  • descrierea relevanței conceptelor cheie ale învățării pe tot parcursul vieții pentru contextul învățământului superior (ÎS);
  • identificarea modelelor de proiectare instructivă pentru curriculum și proiectarea cursurilor/ modulelor în educația continuă superioară;
  • identificarea rolului profesorilor într-un context LLL în ÎS.
  • Publicul țintă în formarea LLL, acest compartiment a examinat potențialii beneficiari ai programelor LLL și cum putem folosi aceste informații.

În cadrul  acestei unități, cadrele didactice au dezvoltat competențele:

  • utilizarea unei abordări personalizate pentru a identifica grupul țintă;
  • folosirea informației despre grupul țintă pentru proiectarea cursurilor LLL;
  • utilizarea informației despre grupul țintă pentru strategia de recrutare a cursanților.
  • Proiectarea cursului: standarde și obiectiveproiectarea programei, curriculumului, a permis completarea  secțiunii „abordare pedagogică”, „rezultatele învățării preconizate” și „metode de evaluare” din Șablonul de proiectare a cursului.

În cadrul  acestei unități, cadrele didactice au dezvoltat competențele:

  • identificarea diverselor abordări ale predării și învățării;
  • definirea și proiectarea rezultatelor învățării;
  • crearea programei, curriculumului;
  • analiza  practicilor/opiniilor.
  • Proiectare pentru predare și învățare online, conținutul a vizat educația la distanță, învățarea mixtă, proiectarea cursurilor online și modul de alegere a instrumentelor digitale adecvate pe baza designului didactic propus.

În cadrul  acestei unități, cadrele didactice au dezvoltat competențele:

  • distingerea între învățarea mixtă și învățarea la distanță;
  • identificarea celor 5 etape ale învățării și predării online conform lui Gilly Salmon;
  • evaluarea instrumentelor și platformelor digitale furnizate în instituție pe baza utilității pentru proiectarea lor de învățare/predare;
  • distingerea instrumentelor și platformelor digitale adecvate pentru activități de învățare și evaluare.
  • Implementarea proiectării propuse de predare și învățare, după finalizarea unităților de la 1 la 4. Au fost finalizate proiectarea cursului și o programă completă pregătită pentru a fi implementată la curs. În unitatea 5 au fost explorate strategiile de predare-învățare-evaluare și implicarea cursanților.

În cadrul  acestei unități, cadrele didactice au dezvoltat competențele:

  • completarea șablonului de proiectare a cursurilor LLL;
  • evaluarea proiectelor de curs LLL ale colegilor lor;
  • integrarea feedback-ului în proiectarea cursului LLL.
  • Evaluarea și îmbunătățirea cursului, au fost oferite metode cum să se evalueze și să se îmbunătățească un curs.

În cadrul  acestei unități, cadrele didactice au dezvoltat competențele:

  • identificarea relevanței evaluării cursului LLL;
  • identificarea metodelor de evaluare a proiectării cursurilor LLL;
  • stabilirea unui plan de evaluare.

Implementarea proiectării de predare și învățare Feedbackul la cursurile elaborate va fi oferit de experții internaționali în cadrul trainingului Face2Face, planificat pentru luna septembrie. Dacă situația epidemiologică nu va permite deplasările colegilor din UE, feedbackul va fi oferit în cadrul unor conferite online. Astfel, se planifică până în luna octombrie, pilotarea a cel puțin, 2 cursuri LLL.

Ca finalități obținute în cadrul Școlii de vară semnificăm:

  • descrierea relevanței conceptelor cheie ale învățării pe tot parcursul vieții pentru contextul învățământului superior;
  • identificarea utilizării modelelor de proiectare instructivă pentru curriculum și proiectarea cursurilor / modulelor în educația continuă ULLL
  • identificarea rolului profesorilor într-un context LLL în ÎS.

După finalizarea Școlii de vară, participanții (Alexandra Barbăneagră, Elena Țap, Ion Bulicanu, Ana SimacSvetlana Dermenji, Natalia Carabet, Angela Lisnic, Tatiana Croitor, Stela Gînju,  Angela Teleman, Mariana Vacarciuc, Elena Chirev) vor putea să vă proiecteze  propriul curs de învățare pe tot parcursul vieții (LLL), folosind șablonul de design al cursului COMPASS.

Aceste programe vor contribui la  crearea condițiilor de integrare în modelul universitar a învățării pe tot parcursul vieții (ULLL) la nivel instituțional. Proiectul “CĂTRE MODELUL UNIVERSITAR EUROPEAN DE ÎNVĂȚARE CONTINUA ÎN MOLDOVA – COMPASS” vizează integrarea în modelul universitar a învățării pe tot parcursul vieții (ULLL) constituind o abordare care necesită reacții imediate la nivel național și instituțional și acțiuni comune în Republica Moldova. Crearea condițiilor ca instituțiile naționale, care gestionează procesul în învățământul superior și instituțiile superioare de învățământ, să administreze strategic învățarea pe parcursul vieții la nivel instituțional fiind considerată drept obiectiv general al proiectului și principala susținere a rolului responsabil și complementar al Republicii Moldova în cadrul EHEA.

Ana Simac, decanul Facultății Arte Plastice și Design,
coordonator program LLL

Loading