Ansamblul-model de muzică și dans popular „Ciuleandra” din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a luat naștere în anul 1996, la inițiativa lectorului superior Ion BENCHECI, care, până în prezent, este conducătorul artistic al Ansamblului. Din dorința de a aduce pe scenă frumusețea tradițiilor și bogăția folclorului autentic, „Ciuleandra” a devenit, în scurt timp, o veritabilă școală artistică pentru tinerii studenți ai universității, care sunt pasionați de dans sau studiază un program cu tematică coregrafică.
Debutul oficial al ansamblului a avut loc în anul 1997, cu spectacole prezentate atât pe scena universității, cât și pe scenele din întreaga țară. Tot atunci, „Ciuleandra” a primit prima sa diplomă în cadrul Festivalului de Dans al Tinerilor Studiosi, fiind apreciată pentru originalitatea programului artistic.
De-a lungul anilor, ansamblul s-a dezvoltat prin implicarea și entuziasmul membrilor săi – studenți din diverse facultăți ale universității, uniți de dragostea pentru dans și tradiție. Activitatea ansamblului a fost sprijinită de instituție și de conducerea sa, ceea ce a permis crearea și păstrarea propriului costum național, precum și participarea constantă la festivaluri naționale și internaționale.
Începând cu anul 1998, „Ciuleandra” a fost recomandată de Centrul Național de Creație Populară, ceea ce i-a deschis porțile spre o serie de festivaluri internaționale de prestigiu. An de an, repertoriul ansamblului s-a îmbogățit, cucerind simpatia publicului și recunoașterea specialiștilor.
Participări și distincții importante
1998 – Festivalul Folcloric Internațional, Zagreb, Croația
1999 – Festivalul Folcloric Internațional, Biala-Podlasca, Polonia – „Favoritul Publicului”
2000 – Manifestare culturală, Gaeta, Italia
2001 – Gala Europeană a Festivalurilor, Ploiești, România
2002 – Festivalul Folcloric pentru Studenți, Izmir, Turcia
2003 – Locul II la Festivalul de Dans al Tinerilor Studiosi, Moldova
2004 – Festivalul Internațional al obiceiurilor și tradițiilor de iarnă, Făgăraș, România
2005 – Festivalul Internațional, Siofok, Ungaria
2006 – Festivalul Internațional de Dans Popular SIVO, Odoorn, Olanda
2007 – Europeada, ediția XXXXI, Horsens, Danemarca
2008 – Locul I la Festivalul de Dans al Tinerilor Studiosi, Moldova
2010 – Festivalurile Folclorice Internaționale, Halkidiki (Grecia) și Zonguldak (Turcia)
2012 – Golden Karagoz, ediția a 26-a, Bursa, Turcia; Medalia de Aur la Festivalul Internațional din Nedelino, Bulgaria
2013 – Festivaluri Internaționale în Denizli (Turcia) și Stavros (Grecia)
2014 – Festivalul Folcloric Republican „La umbra stejarului”, Cobîlea, Șoldănești, Moldova
2015 – Festivaluri Internaționale în Banja Luka (Bosnia și Herțegovina) și Chełmno (Polonia)
2016 – Festivalul-Concurs Internațional al Dansului Popular, Gorzów, Polonia
2017 – Festivaluri Naționale (Ungheni, Strășeni, Chișinău) și Internaționale (Dupnitsa, Bulgaria; Poligiros, Grecia)
2018 – Simpozionul Științific Cultural Internațional, Chișinău; Festival Internațional, Herceg Novi, Muntenegru
2019 – Festivaluri Naționale (Coșnița, Chișinău) și Internaționale (Myjava, Slovacia; Kremikovtzi, Bulgaria)
2020 – Grand Prix la Festivalul Folcloric Internațional, Drogobici, Ucraina
2021 – Festival-Concurs „Morning Star”, Golden Sands, Bulgaria; Festival Internațional, Legnica, Polonia
2022 – Festivaluri Internaționale în Turcia, Sivrihisar Belediyesi și Nasreddin Hoca,
2022 – Festivalul Internațional din Georgia – We are unites by art
2022 – Premiul Mare în cadrul Festivalului Concurs Internațional din Bulgaria „Morning Star”
2023 – 2025 International Folklore Festival în Dorkovo, Ucraina
2024 – Festivalul Internațional „Festival Days in Greece”, Paralia, Grecia
2025 – Festivalul Folcloric Internațional „International Balkan Folk Dance Festival”, Edirne, Turcia
La momentul actual, 2025, Ansamblul-model de muzică și dans popular „Ciuleandra” din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Crangă” din Chișinău continuă să fie un ambasador al valorilor culturale naționale și un spațiu unde tradiția se întâlnește cu energia și pasiunea tinereții. Cu fiecare apariție pe scenă, ansamblul aduce în prim-plan frumusețea dansului popular, transformând fiecare spectacol într-o experiență plină de culoare, ritm și emoție, izvorâtă din folclor, un omagiu adus rădăcinilor și tradițiilor strămoșești.
Conducător artistic – Ion BENCHECI, coregraf, lector universitar
Date de contact:
tel. +373 69 26 45 61,
e-mail: [email protected],
[email protected]