Grigore Vieru
GRIGORE VIERU este considerat unul din cei mai mari poeți ai Republicii Moldova. Membru-corespondent al Academiei de Științe din România și membru al Academiei de Științe din Republica Moldova, meritele lui Grigore Vieru au fost recunoscute pe ambele maluri ale Prutului, iar poezia sa continuă să fie predată atât școlarilor, cât și studenților.
S-a născut la 14 februarie 1935 în satul Pererâta, Județul Hotin (astăzi raionul Briceni) în familia lui Pavel și Eudochia Vieru. A avut o copilărie dură, marcată de ororile războiului și de crunta foamete din 1946-1947. Această traumă a rămas cu poetul pentru toată viață, și-a lăsat urme adânci în viziunile poetului și i-a determinat unele din temele principale ale creației sale. După ce tatăl poetului s-a dus la război, iar mai târziu a fost și „îngropat în pământ străin” (decedat în 1945), poetul a rămas doar cu mama. Mama care l-a ocrotit în cele mai crude vremuri și războiul care i-au furat tatăl, așadar, devin laitmotive în opera lui Grigore Vieru, acestea uneori îmbinându-se într-un tot întreg, ca în cazul renumitelor „Cămăși”.
Din spusele proprii, Grigore Vieru a început să scrie la o vârsta foarte fragedă din nevoia de a-și alina singurătatea, atunci când maică-sa se ducea să caute de-ale gurii. Debutul oficial, însă, se consideră anul 1957, pe când era student la Facultatea de Filologie și Istorie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” (pe care a absolvit-o în 1958) cu placheta de versuri pentru copii „Alarma”. Au urmat și alte volume destinate copiilor, printre care „Versuri pentru cititorii de toate vârstele” (1965) – învingător al premiului Comsomolului la nominația literatură pentru tineret și copii, „Duminica cuvintelor” (1969), „Abecedarul” (în colaborare cu Spiridon Vangheli – 1970), „Mama” (1979) și „Albinuța” (1979) care se reeditează și până în prezent. Opera pentru copii îi aduce în cele din urmă poetului înalta distincție internațională „Diploma de onoare Andersen” (în anul 1988).
Începutul activității sale literare este marcat nu doar de poezia pentru copii, dar și de activitatea ziaristică. Deodată după absolvirea facultății se angajează la redacția „Scânteia Leninistă” (astăzi „Noi”) și, puțin mai târziu, la ziarul „Tânărul Leninist” (astăzi „Florile Dalbe”). În anul 1960 se angajează ca redactor la revista „Nistru”, iar între anii 1960-1963 este redactor la editura „Cartea moldovenească”.
Aprecierea criticilor a fost câștigată de Grigore Vieru, în special, după lansarea volumului de versuri „Numele tău” în anul 1968 care conține poezii destinate înaintașilor săi (Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nicolae Labiș etc.). Mai târziu, recunoașterea s-a extins și la nivel național, când Grigore Vieru este onorat cu premiul de stat RSSM (1978).
Datorită caracterului liric al poeziei lui Vieru, un număr impunător din acestea au devenit cântece, interpretate de mari artiști precum Iurie Sadovnic, Anastasia Lazariuc, Sofia Rotaru și alții. Importantă, în acest sens, este colaborarea poetului cu marii artiști Doina și Ion Aldea-Teodorovici care au dat naștere unor cântece arhicunoscute în spațiul românesc, precum „Eminescu”, „Suveranitate”, „Pentru ea” sau „Reaprinde-ți candela”. Multe dintre aceste cântece au avut un rol deosebit în îmbărbătarea neamului în vremea Revoluției din 1989-1991.
De altfel, Grigore Vieru a fost unul dintre cei care a contribuit semnificativ, prin forța poeziei patriotice, la deșteptarea națiunii. Poezia sa în această perioadă se caracterizează prin chemare la revoluție („Ridică-te” sau „Basarabie, ridică-ți fruntea”) și recunoaștere a rădăcinilor latine ale poporului nostru („Lăsați-ne în legea noastră” sau „Răsai”). Tot în această perioadă, precum și după revoluție, în semn de luptă contra reminiscențelor rusificării, apar o serie de versuri consacrate limbii române, destinate atât copiilor („Frumoasă-i limba noastră”), precum și adulților („Limba noastră cea română” sau „În limba ta”).
În anii de după revoluție, Grigore Vieru a reușit să se apropie de visul său de Unire pentru care a militat în discursurile și în opera sa. Acest vis și l-a statuat prin celebra frază: „Dacă visul unora a fost să ajungă în cosmos, eu toată viața am visat să trec Prutul”. Într-adevăr, după Revoluție poetul petrece mult timp în România, unde își publică și reeditează mai multe cărți.
Exegeții operei lui Gr. Vieru îl consideră cel mai reprezentativ poet al generației sale, identificat cu durerile Basarabiei. Este un adevăr confirmat de volumele sale de referință: „Numele tău” (1968), „Aproape” (1974), „Un verde ne vede” (1976), „Fiindcă iubesc” (1980), „Taina care mă apără” (1983), „Cel care sunt” (1987), „Rădăcina de foc” (1988), „Izvorul şi clipa”, București, (1991), „Hristos n-are nici o vină”, București, (1991), „Curățirea fântânii”, Galaţi, 1993, „Rugăciune pentru mama”, Craiova, (1994), „Văd și mărturisesc”, București, 1997, „Acum și în veac”, Chişinău, (1997; 2001).
Pentru merite deosebite în literatură, în anul 1996, guvernul tânărului stat Republica Moldova îl răsplătește cu cea mai înaltă distincție: „Ordinul Republicii”; în anul 2000 i se decernează medalia guvernamentală „Mihai Eminescu”, iar alma mater a poetului, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” îi conferă, în 2005, titlul de Doctor Honoris Causa.
Grigore Vieru a decedat la spital, la data de 18 ianuarie 2009, la vârsta de 73 ani, în urma unui accident rutier care a avut loc două zile mai devreme. Calibrul personalității lui Vieru și influența sa în Republica Moldova nu a trecut neobservată nici post-mortem. Ziua înmormântării poetului a fost declarată zi de doliu național și mii de oameni au venit din toate colțurile țării să-și ia rămas bun de la marele poet. În semn de recunoștință pentru eforturile sale unioniste, a cultivării spiritului patriotic și a cultului păcii pe ambele maluri ale Prutului, i-a fost conferită post-mortem „Steaua României” – cea mai înaltă distincție a statului român.
Grigore VIERU
poet
Mitrofan Cioban
MITROFAN CIOBAN
(5 ianuarie 1942 – 2 februarie 2021)
Academicianul Mitrofan Cioban este o personalitate cu o operă științifică, educațională și civică impunătoare. În domeniul științei a creat teorii profunde, care au permis rezolvarea unui număr mare de probleme importante publicate în cele mai importante reviste internaționale și prezentate în comunicări invitate la zeci de foruri internaționale. A adus contribuții importante în organizarea și perfecționarea învățământului și procesului de pregătire a cadrelor de înaltă calificare.
Din anul 1970, activează în cadrul Universităţii de Stat din Tiraspol. A predat cursurile de geometrie analitică, geometrie proiectivă, geometrie diferenţială, teoria construcţiilor geometrice, geometrie descriptivă, topologie, matematică economică, algebre universale, analiză funcţională şi teoria măsurilor. A ţinut cursuri de prelegeri la Universităţile din Moldova, Tartu, Munchen, Tsukuba, Oradea, Tbilisi, Taşkent, Bişkek, Institutul de Matematică şi Informatică al Academiei de Ştiinţe din Bulgaria etc.
Principalele cercetării ştiinţifice ale academicianului Mitrofan Cioban grupează următoarele direcţii principale: topologia, algebra topologică, teoria descriptivă a mulţimilor, analiza funcţională, teoria optimizării topologice, teoria măsurii, clasificarea spaţiilor topologice şi aplicaţiile lor în diferite domenii ale matematicii contemporane: geometrie, analiză funcţională, algebră, teoria probabilităților, teoria descriptivă a mulțimilor, teoria jocurilor etc. Teoriile create de academicianul Mitrofan Cioban au stat la baza rezolvării diferitor probleme formulate de matematicieni notorii în secolul XX: P.S. Alexandroff, A. V. Arhangelskii, W. W. Comfort, F. Hausdorff, A. N. Kolmogorov, A. I. Malţev, E. Michael, I. Namioka, B. A. Pasynkov, A. Pelczynski, R. Pheps, Z.Frolik, A. Stone, Z. Semadeni etc.
În anul 1995 a fost ales membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, specialitatea Matematica, iar în anul 2000 – academician al Academiei de Științe a Moldovei.
A elaborat noi teorii, metode, tehnici şi concepte. Principala tematică studiată de academician a fost teoria funcţiilor multivoce şi aplicaţiile lor, în care a demonstrat rezultate importante referitoare la existenţa selecţiilor măsurabile. A dezvoltat o metodă nouă de construcţie a selecţiilor, cunoscută azi ca „procedură de selecţie Cioban”, o clasă de spaţii a fost numită de alţi autori „spaţii Cioban”.
Începând din 1965, M. Cioban a fost invitat la mai multe forumuri matematice, ținând discursuri plenare la peste 70 de conferinţe, simpozioane şi congrese internaţionale, unionale şi republicane (România, Bulgaria, Japonia, SUA, Rusia, Belorusia, Georgia, Cehia, Ungaria, Italia, Pakistan, China, Franţa etc.). Sub conducerea nemijlocită a sa au fost organizate peste 20 de conferinţe ştiinţifice, simpozioane de topologie, de matematică, şcoli de algebră topologică etc. Rezultatele cercetărilor, stabilite într-o perioadă de peste 50 de ani, se regăsesc zeci de manuale, monografii şi studii, precum şi în peste 600 articole publicate în prestigioase reviste din ţară şi străinătate (SUA, Rusia, Anglia, Germania, România, Bulgaria, Italia, Franţa, Japonia ş.a.). Este redactor responsabil la multe monografii şi culegeri de articole.
Academicianul M. Cioban este fondatorul Școlii de topologie şi aplicaţiile ei. Sub conducerea academicianului M. Cioban au fost susţinute 4 tezele de doctor habilitat (D. Botnaru, L. Calmuţchi, D. Ipate, L. Chiriac) şi 22 teze de doctor. A fost conducător ştiinţific la un număr impunător de teze de licenţă şi de master.
Fiind 26 de ani în posturile de prorector şi rector al Universităţii de Stat din Tiraspol, academicianul M. Cioban a promovat peste 100 de tineri pentru ași continua studiile la ciclul III, doctorat. Domnia sa a organizat studiile de masteratul şi doctorat la specialităţile de bază a universităţii, a organizat studiile la noi specialităţi, a contribuit esenţial la colaborarea cu instituţii din ţară şi peste hotare şi la crearea bazei materiale a Universităţii de Stat din Tiraspol evacuată la Chișinău.
Academicianul M. Cioban a fost un cetățean cu o poziție civică bine determinată și care s-a implicat activ în dezvoltarea Republicii Moldova. A participat activ la formarea secţiei „Economie şi Matematică” în cadrul Academiei de Ştiințe a Moldovei, a fost membru al Plenarei şi Prezidiului CSA şi CNAA, membru al Comitetului pentru decernarea Premiilor de Stat, membru al consiliului pentru acreditarea instituţiilor, membru al consiliilor ştiinţifice etc. Din 1999 a fost Preşedinte al Societăţii Matematicienilor din Republica Moldova. În cadrul CNAA a ocupat funcția de Preşedinte al Comisiei de Experţi la specialitățile matematicii fundamentale, Preşedinte al seminarului de profil la specialitatea „Geometrie şi Topologie” şi membru al seminarelor de profil la specialităţile „Didactica ştiinţelor reale”, Ecuații diferențiale”, „Logică matematică, Algebră şi Teoria numerilor”. A fost membrul colegiilor de redacție a două reviste din ţară (Acta et Commentationes) şi 5 reviste cu renume de peste hotare.
Academicinul M. Cioban s-a bucurat de o autoritate bine meritată şi apreciat ca un organizator iscusit. I-a fost decernat înaltul titlu de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea, membru de Onoare al Academiei Americano-Române de Științe și Arte, vicepreședinte al Societății de Matematică Aplicată şi Industrială din România şi cetăţean de Onoare al raionului Ştefan Vodă.
Meritele deosebite ale savantului Mitrofan Cioban au fost apreciate cu premii, medalii și ordine: Laureat al Premiului VSNTO (Consiliului Unional al Societăţilor Ştiinţifico-Tehnice) şi Comitetului Central al Komsomolului Unional în domeniul matematicii (1968); Laureat al Premiului Boris Glavan al Komsomolului din Moldova (1974); Insigna “Eminent al învatamantului superior din URSS” (1980); Ordinul „Gloria Muncii” (2000); Laureat al Premiului de Stat a Republicii Moldova (2002); Premiul academicianul Constantin Sibirschi (2005); Medalia “Dimitrie Cantemir” (2007); Ordinul de Onoare (2010); Medalia Nicolae Milescu-Spătaru (2012); Premiul Savantul Anului (2016); Medalia 70 de ani de la crearea primelor Instituții de Cercetare și 55 al AȘM (2016); Ordinul Republicii (2020).
În memoria noastră academicianul Mitrofan Cioban va rămâne ca un ilustru om de știință, matematician, topolog de talie internațională, profesor şi manager performant, personalitate notorie a neamului românesc, care și-a dăruit întreaga ființă culturii naționale.
Mitrofan CIOBAN
academician
Ion DAGHI
Ion DAGHI
(16.08.1936 – 26.05.2022)
personalitate notorie/renume a Facultății de Artă Plastică și Design
Cavaler al Ordinului Gloria muncii și deținătorul Medaliei de aur Mihai Eminescu în Artele Plastice oferită de România, artist plastic, membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova, doctor conferențiar în cadrul Facultății de Artă Plastică și Grafică a Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” (actualmente Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”..
Ion Daghi s-a născut la 16 august 1936 în s. Olișcani, Rezina. A studiat la Școala Republicană de Arte Plastice din Chișinău (1952–1960), Institutul de Design Industrial din Harkov, Ucraina (1962–1967). Membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova din 1980, iar din 1990 – doctor în pedagogie și conferențiar universitar.
Activitatea de creație a fost conjugată cu activitatea didactică în cadrul actualului Colegiu de Arte Plastice Alexandru Plămădeală (1967-1979), Institutului Pedagogic de Stat Ion Creangă. (1979-1992) și Universității Tehnice din Moldova. Dar înainte de a fi artist plastic, precum spunea, era profesor. Un profesor-filosof, îndemnându-și discipolii să mediteze asupra originii lucrurilor, într-un cadru aparte – să tălmăcească culorile. Le vorbea despre formarea gândirii creatoare, căci „în design și arta decorativă nu se face nimic fără gândire corectă”. Căuta să le dezvolte logica gândirii, „căci fără ea nu ai ce căuta în cultură”. Îi îndemna să aprecieze omul de creație în societatea actuală, căci „din cauza atitudinii cu care acesta este tratat nu se dezvoltă cultura, ne pierdem tradițiile, moștenirea, patrimoniul nostru național”. Își experimenta metodele originale de predare de peste șase decenii, scriind și o lucrare fundamentală despre bazele sistemelor metodologice de predare.
Participant la numeroase expoziții de grup; expoziții personale la Chișinău (Uniunea Scriitorilor, Primăria municipiului, Biblioteca „Transilvania”, Casa Naționalităților, Centrul Academic Internațional „Eminescu”), în mai multe orașe din România, precum şi în Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”. Participant la tabere de creație din Rusia şi România, la simpozioane și conferințe internaționale din Moldova, Georgia, România, Rusia, Ucraina.
Ion Daghi este autorul unor numeroase lucrări monumentale (mozaicuri, picturi parietale, vitralii) care decorează diverse edificii din Moldova, Rusia, Ucraina, precum şi al unor programe, manuale şi lucrări științifice în domeniul studierii artei plastice. În prezent, definitivează două monografii – „Compoziția decorativă frontală” (apărut în 2010, este considerat cel mai bun manual în arta plastică contemporană din RM.) şi „Compoziția decorativă volumetrică” – tematica lor fiind una inovatoare atât la noi, cât şi în întreaga Europa. Deținător al multor premii şi distincții (medalia „Meritul civic” este una dintre acestea).
Autor a 39 de lucrări cu tematică eminesciană, număr egal cu cel al anilor trăiți de Eminescu. În 2015, celebrul album „Eminesciana plastică”, care are câteva ediții, a fost premiat la Salonul Internațional de Carte. În 2016, la Botoșani, România, a fost decorat cu Medalia „Teiul de aur”. A creat peste 30 de opere și în arta monumentală, între care „Tăria Viței-de-Vie” din Muzeul întreprinderii Kvint din Tiraspol; „Sfânta Treime”, executată în mozaic bizantin pe frontonul bisericii „Sfânta Treime” din Basarabeasca. Cea mai cunoscută opera monumentală a sa este Sala Biosferei de la Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală a Republicii Moldova. Deținător al Premiului Uniunii Artiștilor Plastici din RM (1974, 1983, 1996, 2002); medaliei „Excelența în muncă” (1977); insignei „Eminent al URSS în instruirea cadrelor didactice” (1987); medaliei „Veteran al muncii” (1988); Premiului Ministerului Culturii al Republicii Moldova (1990, 1994, 1996, 2005); medaliei „Meritul Civic” (1966); medaliei „Mihai Eminescu” (2008); ordinului „Gloria Muncii” (2011).
Ion DAGHI
doctor în pedagogie, conferențiar universitar, Cavaler al Ordinului Gloria Muncii și deținătorul Medaliei de Aur Mihai Eminescu în Arte Plastice oferită de România, artist plastic
Gheorghe ȘISCANU
Academicianul Gheorghe ȘISCANU – absolvent al Facultății Biologie și Chimie (1952-1957)
Născut la 5 iulie 1932, în s. Măcărești, județul Ungheni. Savant în domeniul fiziologiei plantelor. Doctor habilitat în biologie (1974). Profesor universitar (1982). Membru corespondent (1989) şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992).
Fiind dotat de la natură cu capacităţi deosebite, obţinând o pregătire profesională profundă, s-a sacrificat întru prosperarea cercetărilor în domeniul fiziologiei plantelor, ce i-a permis realizarea cercetărilor la cel mai înalt nivel ştiinţific, dobândind un renume bine meritat în domeniul fotosintezei plantelor pomicole.
S-a născut la 5 iulie 1932 în satul Măcăreşti, judeţul Ungheni, Republica Moldova, unde a absolvit şcoala de 8 ani. Continuă studiile la şcoala pedagogică din oraşul Călăraşi, care o absolveşte în a.1952. Studiile superioare le obţine la Institutul Pedagogic din Tiraspol, facultatea de Biologie şi Chimie (1952-1957). Primii paşi în cercetare i-a întreprins la Institutul de Fiziologie a Plantelor al AŞM (1958-1961) în calitate de doctorand. Munca cu abnegaţie i-a permis de a acumula un vast material experimental în domeniul fiziologiei plantelor, ce a servit ca bază pentru susţinerea cu succes a tezei de doctor în biologie în anul 1963 şi a tezei de doctor habilitat în a.1974. În 1982 pentru activitatea didactică prodigioasă doctorul habilitat Gh. Şişcanu obţine titlul de profesor universitar.
Competenţa profesională, rezultatele ştiinţifice obţinute de o înaltă valoare teoretică şi aplicativă, au fost recunoscute de savanţii din ţară, acordându-i-se în a.1989 titlul de membru corespondent, iar în anul 1992 – membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Graţie calităților organizatorice, spiritului creativ academicianul Gheorghe Şişcanu a exercitat în perioada 1990-2000 funcția de Secretar științific general al AŞM. A participat nemijlocit la elaborarea Legii cu privire la Academia de Științe a Moldovei și Concepției privind reforma sferei cercetare dezvoltare. Şi-a adus aportul considerabil în menținerea relațiilor dintre AŞM și Asociația Internațională a Academiilor cu sediul la Kiev. Paralel cu activitatea managerială în cadrul Academiei de Științe a Moldovei continuă și activitatea științifică. În 1975 a fondat Laboratorul de Fotosinteză al Institutului de Fiziologie a Plantelor al AŞM, actualmente Institutul de Genetică, Fiziologie şi Protecție a Plantelor al AŞM.
La diferite etape ale activităţii sale şi-a desăvârşit profesionalismul în cercetare prin stagiile efectuate într-un şir de centre ştiinţifice din Moscova (1959-1960, 1961-1974), Sankt-Petersburg (1960,1970), Kiev (1960,1985), Minsk (1971) ş.a. Începând cu anul 1958 şi până în prezent, distinsul fiziolog, academicianul Gh. Şişcanu şi-a consacrat activitatea ştiinţifică studiului particularităţilor funcţionării aparatului fotosintetic la plantele pomicole. A elaborat şi dezvoltat teoria productivităţii fotosintetice a plantelor. A adus o importantă contribuţie în studierea particularităţilor funcţionării aparatului fotosintetic la plantele de cultură. Cu participarea nemijlocită a profesorului universitar Gh. Şişcanu s-a studiat rolul reacţiilor adaptive ale aparatului fotosintetic în reglarea productivităţii şi rezistenţei plantelor la acţiunea factorilor ecologici nefavorabili. A stabilit fenomene noi de interacţiune ale organelor plantelor în
formarea reacţiei de răspuns la factori stresogeni, au fost evidenţiate legităţile relaţiilor donator – acceptor în reglarea procesului de producţie şi rezistenţă a plantelor. De o apreciere înaltă se bucură lucrările dlui Gh. Şişcanu ce ţin de studierea particularităţilor de interconexiune a activităţii fotosintetice a aparatului de asimilare şi funcţiei metabolice a sistemului radicular al pomilor fructiferi. Aceste rezultate ştiinţifice obţinute de către academicianul Gh. Şişcanu au fost incluse în manualul „Fiziologia plantelor pomicole”, editat în anul 1978 la Berlin în limba germană şi apoi tradus în 1982 în limba rusă.
Pedagog prin vocaţie, academicianul, profesorul universitar Gh. Şişcanu contribuie în mod direct la pregătirea specialiştilor în domeniul biologiei, activând mai bine de 20 de ani la catedra Universităţii de Stat din Moldova. Indiscutabil este şi aportul academicianului Gheorghe Şişcanu în pregătirea cadrelor de înaltă calificare: sub tutela Dumnealui au fost susţinute 15 teze de doctor în biologie. O perioadă îndelungată conduce Consiliul ştiinţific specializat pentru susţinerea tezelor de doctorat la specialitatea 03.00.12 – Fiziologie vegetală în calitate de
preşedinte. Este antrenat în diferite comisii ale Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare; ex-secretar al Consiliul consultativ de expertiză al Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică; membru al Consiliului Directoriu al Societăţii de Fiziologie şi Biochimie Vegetală din Republica Moldova, membru al Federaţiei Europene a Societăţilor de Fiziologie a Plantelor. A fost redactor responsabil şi membru al colegiului de redactare la un şir de reviste de prestigiu, membru al Colegiului de redacţie al Editurii Enciclopedice. Academicianului Gheorghe Şişcanu a fost președinte al comisiei pentru susținerea examenelor de licență la Facultatea Biologie și Chimie a Universității de Stat din Tiraspol.
Rezultatele ştiinţifice au fost reflectate în cele peste 280 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 6 monografii, printre care: Фотосинтез яблони (1973), Фотосинтез плодовых растений (1985), Investigaţii în domeniul fotosintezei cireşului (1996), Relaţiile donor-acceptor şi productivitatea plantelor de soia (2001). Relevanţa cercetărilor realizate este confirmată de 10 brevete de invenţii, care au fost prezentate la Saloane şi Expoziţii Naţionale şi Internaţionale şi menţionate cu diplome şi medalii. A prezentat referate ştiinţifice la un şir de foruri ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Pentru activitate fructuoasă, merite deosebite în cercetare, academicianului Gh. Şişcanu i s-a conferit titlul onorific Om emerit (1995), Ordinul Republicii (1996), medalia Dimitrie Cantemir (2002), medalia jubiliară 60 ani de la fondarea primilor instituţii academice din Republica Moldova (2006).
Gheorghe ȘIȘCANU
doctor habilitat în biologie, academician
Spiridon VANGHELI
SPIRIDON VANGHELI este un prozator, poet, traducător și editor din Republica Moldova. Considerat de mulți a fi cel mai mare scriitor moldovean pentru copii, temele și mesajele universal-relevante analizate de Spiridon Vangheli au reușit, de fapt, să cucerească inimile cititorilor de toate vârstele. Sub cușma legendarului său personaj Guguță pot să-și găsească adăpost nu doar copiii anilor `70 (prima dată renumitul personaj apare în „Isprăvile lui Guguţă” în anul 1967), dar și contemporanii „erei digitale”.
Până a deveni „Tatăl lui Guguță”, Spiridon a copilărit într-un sat obișnuit din nordul Moldovei. S-a născut în anul 1932 în satul Grinăuți, județul Bălți (actual: raionul Râșcani), fiind al șaselea din cei nouă copii din familia Vangheli. Copil și adolescent într-o perioadă de instabilitate politică datorată excluderii Basarabiei din cadrul României Mari și introducerea ei în componența Uniunii Sovietice, educația primară a lui Spiridon a trecut într-o manieră specifică: a fost nevoit să repete clasele I-a și IV-a în limba rusă în școala din satul natal, iar ulterior a plecat la Bălți, apoi la Drochia unde și-a finisat studiile medii. Studiile superioare le-a făcut la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, unde a fost și recomandat la aspirantură (doctorat) la Institutul de Literatură din Moscova – pentru acele timpuri asta însemna o veritabilă recunoaștere a reușitelor academice. Mai târziu, în 2012, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” îi va conferi titlul Doctor Honoris Causa.
Spiridon Vangheli debutează în 1962 cu placheta de miniaturi „În țara fluturilor”, urmată de culegerile de povestiri „Soarele” (1963), „Băiețelul din Coliba Albastră” (1964) etc. Între timp, începând cu anul 1960 activează în calitate de redactor la editura „Cartea moldovenească”, apoi ca redactor superior la editura „Lumina”.
Notorietatea generală, însă, a dobândit-o după lansarea operei „Isprăvile lui Guguță” care a fost tradusă în peste 50 limbi și a cunoscut peste 70 de ediții. Personajul nostim și, în același timp, necaracteristic vârstei de înțelept, a fost pe placul atât a publicului larg, cât și a criticilor. Aclamațiile recepționate de Guguță i-au permis autorului să-și dezvolte personajul în operele ulterioare. „Ministrul Bunelului” (1971) a fost distinsă cu Premiul Unional, la Concursul „Cea mai bună carte pentru copii” și, în 1974, Premiul Internațional Diploma de onoare Andersen la Rio de Janeiro. A continuat cu opere precum „Guguță – căpitan de corabie” (1979), „Steaua lui Ciuboțel” (1981), „Privighetoarea” (1985), „Guguță și prietenii săi” (1994), „Tatăl lui Guguță când era mic” (1999) și altele.
Astfel, Guguță a devenit simbol al copilăriei, iar Spiridon Vangheli simbol al literaturii pentru copii. În timp ce Guguță apărea tot mai des în denumirile diferitor instituții destinate copiilor din țară (terenuri de joacă, biblioteci sau chiar Teatrul Municipal de păpuși), părintele său lucra în secția „Literatură pentru copii” din cadrul Uniunii Scriitorilor (1970-1995) pe care a și condus-o.
Deși personajul Guguță a devenit cartea de vizită a lui Spiridon Vangheli, opera sa nu se rezumă doar la aceasta, căci, uneori, scriitorul trece considerabil limita caracteristică de „autor pentru copii”. În anul 2001 apare cartea „Copii în cătușele Siberiei” ce prezintă fațeta sumbră a copilăriei care, trist, pentru unii oameni nu este asociată cu aventuri și șotii vesele. Această operă este capabilă să zguduie starea emoțională chiar și a celui mai dur cititor.
După peste 50 ani de muncă, Spiridon Vangheli continuă să-și exploateze talentul. În 2006, a realizat un proiect de proporții ”Carte de citire și gândire” pentru clasele I-IV în patru volume. Acesta conține scurte povestiri cu tâlc care continuă scopul ambițios al scriitorului de a educa tinerele generații în spirtul normelor morale și a dragostei față de valorile veșnice cum ar fi familia, natura sau plaiul natal.
Lunga sa activitate nu a trecut neobservată nici de comisiile responsabile de conferirea premiilor și distincțiilor. Impactul său deosebit s-a soldat, printre altele, cu titlul de maestru emerit RSSM (1982), Premiul de Stat al Uniunii Sovietice (1988), Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1996), Cavaler al Ordinului Republicii (1996), Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România (2002).
Spiridon VANGHELI
prozator
Galina Chirică
Galina CHIRICĂ
Doctor în pedagogie, conferențiar universitar
S-a născut la 16 februarie 1961, în satul Răscăieți, r-nul Ștefan Vodă.
După absolvirea școlii medii din localitatea natală, a făcut studii la Facultatea de Pedagogie (prima promoție) a Institutului Pedagogic de Stat „T.G. Șevcenko” din Tiraspol, învățământ cu frecvență. În anul 1983, după absolvirea cu succes (Diplomă de mențiune) a Facultății, este angajată în funcția de asistent, ulterior lector superior la Catedra Pedagogie Preșcolară și Metodici Speciale. În anul 1989 este înmatriculată la studii doctorale, învățământ cu frecvență, la Universitatea Pedagogică de Stat din Moscova, Rusia, iar în anul 1993 susține cu succes teza de doctor în științe pedagogice. Revine la Universitatea de Stat din Tiraspol, unde activează în funcția de lector superior, iar din anul 1997 – conferențiar universitar la Catedra Pedagogie și Metodicile Educației Preșcolare, care ulterior devine Catedra Psihopedagogie și Educație Preșcolară. Actualmente, începând cu anul 2016, îndeplinește funcția de decan al Facultății de Pedagogie a UST.
A publicat peste 70 de articole și teze ale comunicărilor la conferințe, simpozioane științifice naționale și internaționale; monografia Educația ecologică a preșcolarului; este coautor al Curriculum-ului educației copiilor de vârstă timpurie și preșcolară; coautor al Tratatului Dezvoltarea educației preșcolare în Moldova: istorie, tradiții, perspective.
Este Președinte al Comisiei de susținere a examenelor de licență (UPS „I. Creangă”, IȘE); membru al Comisiei de experți, MECC pentru acordarea burselor de merit și nominale doctoranzilor, al Comisiei de experți, MECC pentru avizarea Rapoartelor de autoevaluare a cadrelor didactice din învățământul preșcolar; membru al Școlii Doctorale, UST, a Seminarului Științific de Profil 531. Pedagogie generală; 533. Pedagogie profesională pentru susținerea tezelor de doctor, membru al Colegiului de redacție al Revistei UST ACTA et COMMENTATIONES, al Comisiei științifico-metodice a Facultății Pedagogie; formator la cursurile de formare continuă a cadrelor didactice din învățământul preșcolar, a obținut certificatul de stagiare-mobilitate academică la Universitatea Pedagogică din Crakow, Polonia ș.a.
Este conducător științific la tezele de doctor, masterat, licență.
Domenii de cercetare științifică: educația ecologică a generației în creștere, socializarea personalității.
În 2020, prin decret prezidențial, i se conferă titlul onorific de OM EMERIT.
Galina CHIRICĂ
doctor în pedagogie, conferențiar universitar
Ion TĂBÎRȚĂ
Ion Tăbîrță
personalitate notorie/renume a Facultății de Arte Plastice și Design
Ion Tăbîrță în perioada 1979-1983 este șef al catedrei de Desen și Pictură a Facultății de Artă Plastică și Grafică a Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” (actualmente Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.
S-a născut Ion Tăbîrță la 2 august 1930, în satul Hlinaia, raionul Slobozia, într-o familie de țărani. În anii 1937-1946 învață la școala din satul natal. În anii 1946-1951 studiază la Școala de Arte Plastice „I. Repin” din Chișinău (actualmente Colegiul Republican de Arte Plastice „Al. Plămădeală”).
Vocația de artist plastic a simțit-o din copilărie deoarece a fost martorul ocular al schimbărilor „epocale” ale colectivizării şi industrializării socialiste, momente care i s-au întipărit în memorie pentru toată viața. Poate din această cauză, devenind pictor, a realizat serii de stampe cu o tematică caracteristică epocii, sincer crezând în tot ceea ce realiza.
Șantierele de construcții din Chișinău, Uzina de Tractoare, Termocentrala de la Cuciurgan au fost subiectele cele mai des întâlnite în creația plasticianului din anii 1970. Realizate în diverse tehnici ale graficii – linogravură şi litografie, xilogravură şi acvaforte, prin intermediul compozițiilor, a peisajelor şi portretelor, I. Tăbîrţă a creat, practic, o panoramă ideologică a acestei epoci, reflectând istoricul evenimentelor, idealurile în care credea şi spera să fie realizate. Astfel, tradiționalismul creației şi lucrărilor artistului au devenit o fațetă a unei perioade, devenite istorie, care nu mai poate fi schimbată şi modificată, care rămâne în memorie aşa cum a retrăit-o şi reflectat-o plasticianul.
După anii 1980 în creație domină alte subiecte şi teme cum ar fi stampele consacrate lui Vasile Lupu şi Bogdan Hmelniţki, Dimitrie Cantemir şi Petru I, Mihai Eminescu şi Ion Creangă, Varlaam şi Petru Movilă în care s-au păstrat caracteristicile de bază şi maniera stilistică ale autorului.
Istoricul anilor sau manifestat prin creația sa cu anii 1951-1954 când este pictor în cadrul Fondului Plastic al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. Studiază la Institutul de Arte Plastice din Kiev (1954-1960, în clasa renumitului profesor V. Casian, sub îndrumarea căruia a studiat diferite tehnici grafice: linogravura, litografia, xilografia, acvaforte, gravura pe carton și altele.
În anii 1977-1979 Ion Tăbîrță este pictor-șef al Fondului Plastic al U.A.P. din Moldova. Pictorul a executat în această perioadă seria de linogravuri: „Primăvara”, „Maternitate”, „Pace” (1981), „Noi, primii” (1982) și altele. În anul 1980 i se conferă titlul onorific de Lucrător Emerit al Culturii din R.S.S.M.
În anii 1983-1988 este director al Muzeului Național de Arte Plastice din Moldova. Realizează lucrările „Moldova agricolă”, „Școala”, „Clasa de arte frumoase” (1984), „Vasile Lupu și Bogdan Hmelnițchi”, „Trecutul îndepărtat” (1985), „Să nu se repete” (1986).
În anii 1988-1990 este director al Liceului Republican de Arte Plastice „I. Vieru”. În anul 1990 i se conferă titlul onorific „Învățător al Poporului din R.S.S.M.” Realizează o serie de lucrări în acvaforte: „Moldovenii”, „Bulgarii” (1989), „Blestem”, „Pe costiș”, „Mihai Eminescu” „Luceafărul”, „A. Mateevici „Spiritul nostru”, „Meleagurile Moldovei” (1990).
În anii 1990-1994 este director adjunct al Liceului de Arte Plastice „I. Vieru”. În această perioadă pictorul lucrează în domeniul peisajului, reprezentând diverse locuri din orașul Chișinău: „Prospectul D. Cantemir” (1991), „Bulevardul Renașterii” (1993). Pictorul profesează și acuarela, executând o serie de lucrări în orașele Câmpina, Timișoara (România) și în Moșino (Ucraina).
Lucrările maestrului au fost expuse în peste 20 de țări, iar 80 de lucrări se află în colecțiile muzeelor de arte plastice, pinacotecilor din republică și peste hotarele ei.
Ion TĂBÂRȚĂ
doctor în pedagogie, conferențiar universitar, personalitate notorie a Facultății de Arte Plastice și Design a UPSC
Tatiana CONSTANTINOV
Academicianul Tatiana CONSTANTINOV– absolvent al Facultății de Geografie a Institutului Pedagogic din Tiraspol în 1961
(25 ianuarie 1939 – 14 septembrie 2010)
Academicianul Tatiana Constantinov este o personalitate remarcabilă în domeniile geografiei, climatologiei, agrometeorologiei, geoecologiei și protecției mediului înconjurător. A fundamentat concepte esențiale pentru înțelegerea și utilizarea resurselor climatice în agricultură. A argumentat necesitatea organizării pe teritoriul ţării a monitoringului mediului ambiant. Un loc deosebit în activitatea academicianului T. Constantinov îi revine creării hărţilor fenomenelor naturii şi a impactului antropic. Multe hărți care reflectă starea mediului înconjurător sunt destinate agricultorilor, ecologiștilor, publicului larg etc. Hărți și atlase au fost elaborate și pentru instituţiile preuniversitare şi universitare. Domnia sa a fost promotorul şi inițiatorul elaborării Sistemului Informaţional Geografic Regional, în cadrul căruia au fost create bazele de date „Resursele climatice şi agroclimatice ale teritoriului Republicii Moldova” şi „Fenomene meteorologice nefavorabile”, inițiind și organizarea Simpozionului internațional „Sisteme Informaționale Geografice”.
Tatiana Constantinov a absolvit Facultatea de Geografie a Institutului Pedagogic din Tiraspol în 1961. Formarea academică a fost inițiată prin doctorat la Institutul de Hidrometeorologie din Odessa, unde și-a susținut teza de doctor în geografie în 1972. Teza de doctor habilitat „Resursele agroclimatice ale teritoriilor cu relief complex (bazele teoretice ale evaluării şi metodele evidenţei în problemele practice)” a fost susţinută în anul 1992 la Institutul de Geografie al Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Rusă.
Savant de o înaltă erudiţie şi cultură, manager apreciat, profesorul universitar Tatiana Constantinov şi-a consacrat viaţa şi activitatea cercetării, parcurgând consecutiv funcţiile de cercetător ştiinţific (1972-1981), şef de laborator, director al Secţiei de geografie (1988-1992), fondatoarea și director al Institutului de Geografie (1992-2005), ulterior reorganizat în Institutul de Ecologie şi Geografie.
Paralel cu activitatea de cercetare, academicianul Constantinov a fost un lider respectat și un mentor dedicat, pregătind o nouă generație de cercetători calificați. A publicat peste 280 de lucrări științifice, inclusiv monografii și atlase geografice, având un impact profund în educație și economie.
Academicianul Tatiana Constantinov s-a manifestat plenar și în calitate de reprezentant permanent al Republicii Moldova în Consiliul de conducere al Centrului Internațional pentru Studiul Mării Negre în cadrul Cooperării Economice de la Marea Neagră; membru al Consiliului Știinţific Unit pentru Probleme Fundamentale Geografice de pe lângă Asociaţia Internaţională a Academiilor de Științe ale țărilor C.S.I., membru al Comisiei naționale privind implementarea Convenției-cadru ONU „Cu privire la schimbarea climei și a mecanismelor de implementare a Protocolului Kyoto”, membru de onoare al Societății Geografice din Rusia etc.
Activitatea fructuoasă și meritele deosebite în cercetare ale academicianului au fost menționate cu distincțiile: titlul de „Om Emerit”, Ordinul „Gloria Muncii”, „Ordinul Republicii”, medalia A.Ş.M. „D. Cantemir”.
Prin devotamentul său pentru știință și educație, precum și prin contribuțiile sale remarcabile la nivel național și internațional, prima femeie academician din țară Tatiana Constantinov rămâne un simbol al excelenței și al angajamentului în domeniul geografiei și climatologiei.
Tatiana CONSTANTINOV
doctor habilitat în geografie, academician
Ion Hadârcă
ION HADÂRCĂ este o personalitate marcantă din istoria Republicii Moldova. Tânăra generație s-ar putea să-l cunoască îndeosebi pentru realizările politice, în timp ce generațiile mai vechi îl cunosc pe poetul Ion Hadârcă, ai cărui versuri au fost traduse în peste 10 limbi. În realitate, Ion Hadârcă este cel care a știut să îmbine armonios talentul de a scrie, abilitățile de lider și spiritul civic.
S-a născut la 17 iunie 1949 în comuna Sângereii Vechi (astăzi Sângerei). Dragostea față de poezie și-a dezvoltat-o încă din copilărie, iar în adolescență reușește deja să publice primele versuri în revista „Cultura Moldovei”, la vârsta de doar 15 ani. Și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, iar mai târziu face doctoratul la Academia de Științe din Republica Moldova.
Debutul oficial al poetului se consideră anul 1977 cu placheta de versuri „Zilele” în colecția „Debut”. Lansarea poetului a fost apreciată pozitiv de critici, fapt marcat și prin obținerea premiului „Boris Glavan” în anul 1979.
Primele semne ale caracterului său non-conformist pot fi observate în perioada 1978-1981, atunci când poetul lucrează în calitate de redactor, apoi șef de secție la editura „Literatura artistică” din Chișinău. După repetate pronunțări împotriva sistemului de cenzură, în cele din urmă este nevoit să își dea demisia. Această dorință de a lua atitudine contra măsurilor totalitariste l-au adus pe Ion Hadârcă în primele rânduri în cadrul mișcării revoluționare începând cu anul 1988, ulterior devenind fondatorul și primul președinte al Frontului Popular–Creștin din Moldova (1989–1992).
Contribuția sa la Revoluție nu neapărat îl prezintă pe Ion Hadârcă dintr-o perspectivă pur politică, ci, mai degrabă, îi recunoaște influența ca reprezentant al literaturii. În acea perioadă, înaintașii poporului erau extrași din rândurile intelectualității, iar în măsura în care lupta pentru eliberare națională era concomitent și lupta pentru limba română, sub lozinca „Limbă, alfabet”, literații, prin puterea cuvântului, reprezentau o veritabilă forță politică.
De-a lungul activității sale Ion Hadârcă s-a manifestat, în special, ca poet și traducător, deși a publicat și câteva colecții de eseuri, discursuri și interviuri, cum ar fi „Arena cu iluzii” (1999) sau „Era barbară” (2004).
Ca poet, este considerat a fi un exemplu reprezentativ al literaturii optzeciste moldovenești. În anul 1998 publică unul din cele mai populare volume ale sale de versuri: „Helenice”, pentru care obține premiul „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”, la Iași. Este, de asemenea, autorul volumelor de poezii și poeme „Lut ars” (1984), „Darul vorbirii” (1985), „Ambasadorul Atlantidei” (1996), „Albe cetățile negre” (1999), „Teoria stării inutile” (1999), „Dezinfecția de la frontieră” (2001), „Echipa de îngeri” (2003), „Arta obsesiei” (2005), „Gheara de fum” (2007), „Noimele după Ioan” (2012) și altele. A scris și cărți pentru copii, precum „Noiţele” (1985), „Povestea Cerbului divin” (2000), „Bunicuţa zburătoare” (2002), „Ionuţ cel Nou-Nouţ” (2009).
Ca traducător, a publicat volumul de versuri „Trestia dulce” de Mirta Agirre (1981), volumul „Poem în aquaforte” de Federico Mayor (1998). A tradus o serie de opere din literatura rusă, precum „Curcubeul turkmen” de I. Pirkuliev (1984), basmul „Daruri înțelepte” de Samuil Marșak (1986) și mai multe poezii ale lui Aleksandr Pușkin, Iuri Lermontov, Velimir Hlebnikov, Serghei Esenin și Evgheni Evtușenko.
Actualmente, Ion Hadârcă își continuă activitatea de om politic, fiind unul dintre puținii care au reușit să câștige votul de încredere a alegătorilor pe ambele maluri ale Prutului, fiind deputat în legislativul Republicii Moldova între anii 1990-1998 și 2009-2014, dar și Senator al României între anii 2016-2020.
Adrian Păunescu spunea că „Moldova suverană îi datorează mult și luptătorului Hadârcă, și poetului Hadârcă”. Pentru a întoarce măcar o parte din această datorie, guvernul Republicii Moldova i-a conferit în anul 1996 Ordinul Republicii, Uniunea Scriitorilor – premiul pentru poezie (de trei ori: în 1998, 2002 și 2008), iar Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și-a distins absolventul, în anul 2022, cu titlul Doctor Honoris Causa.
Ion HADÂRCĂ
poet
Mihai CIOCLEA
Mihai Cioclea
(1938 – 2015)
personalitate notorie/renume a Facultății de Arte Plastice și Design
Mihai Ciocea decanul Facultății de Artă Plastică și Grafică a Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” (actualmente Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (1986 – 2001). Activând în postură de decan al Facultății de Arte Plastice concepe, proiectează și organizează creativ procesul de învățământ, activitatea științifică și metodic- didactică, stabilește și dezvoltă relații cu alte facultăți de același profil. Depune multă abnegație la crearea bazei materiale și crearea condițiilor de lucru a studenților și profesorilor.
Născut la 13 iulie 1938 în s. Lazovsc, r-nul Lazovsc, într-o familie de țărani. În 1955 absolvește școala medie din Lazovsc. În perioada 1955-1960 își face studiile superioare la facultatea de Istorie și filologie din cadrul Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă”. În 1979-1983 este doctorand la Institutul Academiei Pedagogice a URSS din Moscova, Catedra psihologie. În octombrie 1984 susține teza de doctor în pedagogie, iar în 1990 obține titlul științific de docent.
Activitatea profesională: social-politică, didactică, managerială începe chiar după absolvirea facultății când este repartizat în s. Dondușeni, unde, în perioada 1960- 1961, începe cariera pedagogică ca învățător al școlii medii. În perioada 1961- 1967 este angajat și ca învățător de desen și desenul liniar la școala serală nr. 4 din Bălți. Între 1961- 1963 continue activitatea ca laborant superior la Institutul Pedagogic din Bălți, paralel lucrează ca profesor de istorie la școala serală nr. 4 din Bălți. După un an, aflat în serviciul militar în Riga, se reîntoarce la aceiași instituție din Bălți, doar că, de data aceasta, în calitate de președinte al sindicatelor. Își îndeplinește această funcție doar un an. În perioada 1964-1966 se angajează in calitate de învățător la SPT-13 din Bălți.
Creșterea în carieră începe in 1966 fiind transferat la SPT- 19 în calitate de șef adjunct al acestei școli, căreia i se dedică timp de trei ani. Din 1969 și până în 1971 este director al SPT-32 din Bălți. După un an de activitate ca instructor al PC din Bălți (1971-1972) este transferat la Chișinău în calitate de director al SPT-36 (1972-1973). O mai îndelungată perioadă se dedică muncii în calitate de profesor și director adjunct la Tehnicumul Industrial- Pedagogic din Chișinău.
Cea mai aprinsă perioadă pare a fi între 1983-1985 când este trimis în Algeria in calitate de profesor de pedagogie al Institutului de pregătire profesională din aceasta tară. Reîntors în tară, în 1985- 1986 este avansat în funcție și angajat ca lector superior al Institutului de Perfecționare al lucrătorilor școlilor profesionale din Chișinău.
În 1986 se începe o nouă etapă . „Se leagă”, de data aceasta, fundamental și până la sfârșitul vieții, de Institutul Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. La început devine lector superior si șef-interimar în funcție de docent al Catedrei de psihologie al acestei instituții. Anii 1986- 2001 – deține postul decan al Facultății de Arte al Institutului pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău căreia i se dedică totalmente.
Mihai CIOCLEA
personalitate notorie, Facultatea de Arte Plastice și Design
Andrei NEGRU
Academicianul Andrei NEGRU – absolvent al Facultății Biologie și Chimie (1955-1960)
Născut la 28 iulie 1937 în s. Stoicani, r-nul Soroca. Savant – paleobotanist. Doctor habilitat în biologie (1986). Profesor universitar (1986). Membru corespondent (1988) şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992).
Academicianul Andrei NEGRU s-a născut la 28 iulie 1937 în s. Stoicani, r-nul Soroca. După absolvirea școlii medii nr.1 din Soroca (1954) continuă studiile la facultatea de Biologie și Chimie a Institutului Pedagogic din Tiraspol (1955-1960). Activitatea pedagogică o începe în calitate de profesor de biologie la școala medie din s. Pragila, r-nul Florești (1960-1961). În perioada1963-1966 activează în calitate de lector asistent la Catedra de Botanică a Institutului Pedagogic din Tiraspol. În anul 1966 continuă studiile la doctorat la Institutul de Botanică V.L. Komarov al Academiei de Științe a Federației Ruse din Sankt-Petersburg. Susține teza doctor în științe biologice (1969), de doctor habilitat (1986). Devine profesor universitar (1986), este ales (1988) membru corespondent și membru titular (1992) al Academiei de Științe a Moldovei.
A deținut funcțiile de cercetător științific inferior (1969-1974), cercetător științific superior (1974-1976), șef de laborator (1976-1981), director adjunct pentru probleme de știință (1981-1987), director al Grădinii Botanice (Institut) (1988-1996), profesor universitar la USM (1996-2003), șef de catedră la UASM (2003-2006); din 2006 a fost șef de laborator la Grădina Botanică (Institut). A descoperit peste 120 taxoni fosili de plante, noi pentru știință. De o apreciere înaltă se bucură lucrările fundamentale în domeniul conservării biodiversității forestiere, plantelor rare și sistematicii florei spontane contemporane a Basarabiei, precum și activitatea sa în construcția și amenajarea peisagistică a Grădinii Botanice. A fost redactorul științific al Cărții Roșii a Republicii Moldova, ediția a II-a, al seriei de cărți Lumea vegetală a Moldovei, vol. I, II, III, IV, Flora Basarabiei, vol. II.
Autor a peste 300 de lucrări științifice, inclusiv 14 monografii, printre care: Понтическая флора Днестровско-Прутского междуречья (1982), Mиотическая флора Северо-Запaдного Причерноморья (1986), Plante rare din flora spontană a Republicii Moldova (2002), Dicționar de plante din Republica Moldova (2006), care au devenit cărți de referință pentru specialiștii în domeniu. Academicianul А. Negru este deținătorul а 2 brevete de invenții; а pregătit 10 doctori și 3 doctori habilitaţi în domeniul botanicii și ecologiei. În anii 1988-1996 a fost prеşеdintе аl Consiliului științific specializat de susținere а tezelor de doctor și doctor habilitat ре lângă Grădina Botanică (Institut) а AŞM, sub președinția căruia au fost susținute peste 45 teze de doctor și 8 teze de doctor habilitat la specialitatea 03.00.05 Воtаnicа. A fost fondatorul școlii științifice Paleobotaniștii din Republica Moldova. Este deținătorul Medaliei Meritul Civic, Medaliei AȘM Dimitrie Cantemir și al diferitor distincții ale comunității științifice naționale și internaționale.
Academicianul А. Negru a plecat în lumea celor drepți la 21 decembrie 2011.