Reprezentați ai UPSC, în vizită la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, România

Un grup de cadre didactice și de conducere din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău au vizitat, recent, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Activitățile din cadrul vizitelor au fost realizate în baza programului subproiectului: „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii” (ACRVP), Proiectul Învățământului Superior din Moldova (PÎSM), implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu suportul financiar al Băncii Mondiale.

Așadar, în perioada 11 – 16 martie 2024, Angela Globa, dr., conf. univ., Prorector pentru digitalizare, comunicare, imagine și relații cu partenerii sociali, Nina Garștea, dr., conf. univ., decan facultatea Științe ale Educației, Stela Gînju, dr., conf. univ., Direcția Management academic și asigurarea calității, Lucia Sava, dr., conf. univ., Direcția Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional și Tatiana Veveriță, dr., conf. univ., viitorul șef al subdiviziunii ÎD, au participat la mai multe activități tematice cu scopul analizei bunelor practici privind organizarea și implementarea învățământului la distanță în cadrul instituțiilor de învățământ superior.

Activități realizate:

  • Familiarizarea cu echipa, misiunea, regulamentul de activitate și pagina web a CFCIDFR (https://elearning.ubbcluj.ro/);
  • Determinarea responsabilităților directorului CFCIDFR, oficiilor responsabile de ID de la facultate, coordonatorului de program, titularului de curs și a tutorelui;
  • Familiarizarea cu numărul de programe organizate la IFR și ID;
  • Analiza metodologiei de implementare a formei de învățământ la distanță în România vis-a-vis Republica Moldova;
  • Identificarea tipurilor de activități organizate și desfășurate de titularul de curs și/sau tutore în contextul învățământului la distanță (AI – activități individuale; AT – activități tutoriale; TC – teme de control; AA – activități asistate) și numărului de ore atribuit fiecărei activități;
  • Vizualizarea pe pagina web a varii modele de materiale video, a suporturilor de curs utilizate în cadrul ID;
  • Familiarizarea cu modalitatea de aprobare, promovare și actualizare a suporturilor de curs, utilizate în cadrul ID, în conformitate cu prevederile Concursului Competiția calității în tehnologia ID și IFR;
  • Analiza planurilor de învățământ la forma de învățământ la distanță, ciclul I, Licență;
  • Analiza particularităților de normare didactică și remunerarea cadrelor didactice care sunt implicate în realizarea ÎD;
  • Analiza structurii fișei disciplinei și a calendarului disciplinei la ID;
  • Familiarizarea cu numărul de studenți în grupă și modalitatea de motivare a celor mai buni studenți de la ID prin atribuirea de burse din fondul universității;
  • Studierea structurii, modalității de utilizare, avantajele și dezavantajele celor două platforme utilizate în cadrul învățământului la distanță: Moodle și Microsoft Teams;
  • Analiza caracteristicilor tehnice ale platformei Moodle.

Loading