În data de 26.01.22, de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în cadrul Facultății de Filologie și Istorie a fost realizată o masă rotundă cu genericul: Holocaust, memorie și lecții de viață, la care au participat studenții Facultății Filologie și Istorie și a Facultății Științe ale Educației și Informatică.
Activitatea a fost realizată de doctorii conferențiari Larisa Noroc și Gabriela Topor și a avut drept scop: Comemorarea victimelor Holocaustului, sensibilizarea tinerei generații față de probleme precum prejudecăți și nedreptate, promovarea toleranței interetnice și combaterea rasismului, antisemitismului și altor forme de intoleranță.
Mesajul central al activităţii a fost îndemnul la cunoaşterea istoriei Holocaustului şi menţinerea vie, activă, hotărâtă a determinării de prevenire şi condamnare a oricăror manifestări rasiste, antisemite şi xenophobe, accentuînd necesitatea întăriii solidarității şi promovarea compasiunii. Holocaustul reprezintă unul dintre cele mai cumplite genociduri din istoria umanităţii.
___________________
În 2005, Rezoluţia privind comemorarea Holocaustului (60/7) a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a desemnat data de 27 ianuarie ca Ziua Internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului. La 27 ianuarie 1945, forţele aliate au eliberat lagărul de concentrare şi de exterminare Auschwitz-Birkenau.