Recitalul poetic „Eminescu: Eternul Luceafăr” – un eveniment al uniunii culturale

Pe 13 februarie 2025, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, a fost organizat maratonul literar „Eminescu: Eternul Luceafăr”. În cadrul evenimentului au participat atât studenții anului întâi ai Facultății de Filologie și Istorie, cât și elevii Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chișinău, care au valorificat opera poetului printr-o împărtășire de versuri și emoții.

Organizat sub egida Bibliotecii Științifice a UPSC, directoare, dna Ecaterina Scherlet și a șefului Catedrei de limba și literatura română, dr. habilitat, dl Adrian Ghicov, evenimentul a accentuat că opera eminesciană prezintă interes tinerei generații. În deschidere, doamna Scherlet a venit cu un mesaj de salut către oaspeții evenimentului, dar și către întreaga comunitate academică prezentă. Maratonul literar a început cu o prezentare interactivă despre viața și activitatea lui Mihai Eminescu, fiind continuat de îndemnul inițierii recitalului de poezie.

Biblioteca Științifică le-a oferit elevilor și studenților suportul literar necesar pentru a reciti și analiza opera poetului, care și-au selectat o poezie marcantă. Printr-o invitație deschisă la recital, atât elevii Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri”, cât și studenții Facultății de Filologie și Istorie și-au împărtășit talentul oratoric. Lucrările alese au variat, printre cele recitate fiind „Glossa”; „De-aș avea”; „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” etc.

În încheierea evenimentului, întreaga comunitate prezentă a interpretat poezia lui Mihai Eminescu pusă pe note muzicale, „Pe lângă plopii fără soț”. Recitalul poetic a adus un omagiu literar promovat în rândul tinerei generații, precum și o colaborare interinstituțională.

Loading