Decada limbii și literaturii române la Facultatea de Filologie și Istorie a culminat cu organizarea și desfășurarea Colocviumului tematic „Educația transdisciplinară pentru solidaritate și demnitate. Omagiu masteranzilor Programului Trans-/Interdisciplinaritate și strategii didactice”. Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Clasei Viitorului, care s-a dovedit astăzi neîncăpătoare. În prezența publicului numeros, alcătuit din masteranzi aflați în procesul de instruire la acest program (108, prezenți în sală și la ecran, din Republica Moldova și din România), cadre științifico-didactice ale Catedrei de limba și literatura română, studenți la programe de licență, elevi și profesori din învățământul secundar general, cei 40 de masteranzi-absolvenți au fost omagiați în context științific, educațional și cultural.
Invitații speciali ai manifestării au fost doctor, conferențiar universitar Alexandra Barbăneagră, Rector UPSC; doctor, conferențiar universitar Gabriella Topor, Decan al Facultății de Filologie și Istorie; doctor, conferențiar universitar Daniel Cristea-Enache, istoric și critic literar din București; doctor, profesor universitar Constantin Cucoș, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; profesorii de la acest program de master – doctor, conferențiar universitar Aliona Zgardan; doctor, conferențiar universitar Olga Boz; doctor Mariana Marin. Aceste personalități, experți în domeniul vizat, au venit să dea privilegiul absolvenților unui program de master inedit, pentru încununarea unei relații epistemice, de prețuire și afecțiune reciprocă, motivându-i pe calea transformărilor educaționale inevitabile.
Ediția a II-a a colocviumului a fost dedicată scriitorului Grigore Vieru. Dimensiunea creației sale valorifică deplin rezonanțele literar-artistice ale inter- și transdisciplinarității, în formula solidarității și demnității. Iată încă un motiv pentru care universitatea este mândră de relația cu personalitatea poetului: Grigore Vieru este absolventul Facultății de Filologie și Istorie și Doctor Honoris Causa al UPSC. În context, a fost prezent și unul dintre feciorii poetului – Călin Vieru, care s-a arătat impresionat de implicarea masivă și complexă a studenților în valorificarea operei scriitorului.
Într-un cadru propice, participanții au prezentat un omagiu poetului, gândit și realizat cu forțe literar-artistice proprii ale foștilor, actualilor și viitorilor masteranzi ai Programului ,,Trans-/Interdisciplinaritate și strategii didactice”: Adrian Idricean și Maria Leu, cu elevii lor minunați de la Liceul de Limbi Moderne și Management din Chișinău; Angela Mihailova și deosebitele ei colege de la Grădinița-creșă nr. 25 din Chișinău.
Coordonatorul programului, domnul Adrian Ghicov, doctor habilitat, conferențiar universitar, șeful Catedrei de limba și literatura română, a prezentat publicului numeroase produse curriculare, elaborate de către masteranzii-absolvenți în relația discipol – maiestru, pe principiile formării prin sine și prin alții; edificarea prin cunoaștere, iubire și fericire, confluențe și contradicții formative, globalizare, tehnologizare, învățare – toate vizând educația inter-/transdisciplinară ca iubire, edificare, desăvârșire. Dumnealui a precizat faptul că acest program de master este aprobat de către Ministerul Educației și Cercetării și are ca finalitate de bază expandarea cunoștințelor pentru promovarea ideii transdisciplinarității în practica școlară, conexă cu inovațiile de ultimă oră în domeniul didacticii fenomenului inter-/transdisciplinar în perspectiva noilor educații.
Evenimentul s-a produs în cadrul anuarului Zilele Ușilor Deschise la Catedră și la Facultate.
Urmăriți acțiunile ulterioare ale acestei catedre în cadrul altor evenimente științifice și metodologice importante!