Sâmbătă, 18 iunie 2022, Sala Albastră a Muzeului Național de Istorie a Moldovei a găzduit ședința festivă dedicată Zilei Profesionale a Istoricului, instituită prin decizia Guvernului Republicii Moldova nr. 427 din 10 iunie 2011. La eveniment au participat istorici, cadre didactice, etnografi, muzeografi, arhiviști, studenți și masteranzi și iubitori de istorie.
Ședința a fost moderată de domnul dr.hab. în istorie, prof. univ. Anatol Petrencu (Președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”) și domnul dr.hab. Gheorghe Cojocaru (directorul Institutului de Istorie). Manifestarea a fost deschisă de domnul dr. Anatolie Topală, Ministru al Educației și Cercetării, care pe lângă mesajul de felicitare adresat comunității istoricilor, a asigurat susținerea Ministerului în demersul istoricilor, dar și în creșterea și educarea unor cetățeni activi și responsabili.
În cadrul ședinței festive, au fost oferite Diplome în semn de înaltă recunoștință pentru activitatea frumoasă din domeniul istoriei precum și cu prilejul Zilei Istoricului. Au fost desemnați următorii cercetători ai Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău: dr. habilitat în istorie, conf. univ. Musteață S., (Diploma Meritul Academic); dr. în filosofie, conf. univ. Valentina Enachi (Diploma Meritul Academic), lector universitar V. Bolduma (Diploma de Onoare a AȘM). Mai mult, pentru activitate protegioase a fost distinsă cu Diploma de Gratitudine Facultatea de Filologie și Istorie, condusă de dr. conf. univ Gabriela Topor.
Diploma de gratitudine a fost oferită Facultății de Filologie și Istorie, pentru contribuții substanțiale în cercetarea istoriei, culturii naționale, pregătirea cadrelor și promovarea științei.