15 mai – Ziua Internațională a Latinității

Avem, astăzi, de Ziua Internațională a Latinității, a câta oară, încă o ocazie să ne mândrim că limba noastră maternă este Limba Română!

Limba română, alături de alte 4 limbi: spaniola, portugheza, franceza și italiana, este una din limbile oficiale ale Uniunii Latine, iar Republica Moldova, alături de România, este stat membru al acestei Uniuni, constituită din 37 state membre.

Primul care demonstrează latinitatea limbii române este cronicarul Grigore Ureche, între 1642 – 1647, care, într-un capitol din lucrarea sa „Letopiseţul Ţării Moldovei”, consacrat special acestei probleme, conchide cu mândrie că „de la Rîm (Roma) ne tragem; şi cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul”. Modelul lui Grigore Ureche îl urmează alţi scriitori şi lingvişti care susţin în lucrările lor sorgintea latină a limbii române.

Cel mai vechi document păstrat până în zilele noastre, scris în limba română este Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (1521).

Limba latină, deşi este considerată o limbă moartă, este încă în uz în cel mai mic stat din lume, Vatican și este una din limbile oficiale în care Papa de la Roma își ține predicile.

„Gaudeamus igitur”, titlul Imnului Studenților, scris în limba latină, se traduce – Să ne bucurăm, aşadar! La mulţi ani Latinității!

______________________

15 mai este Ziua Internațională a Latinității, fiind stabilită prin Tratatul de la Madrid la 15 mai 1954 cu scopul de a promova conştiinţa identităţii culturale comune popoarelor de origine latină şi a medita asupra valorilor culturale şi lingvistice proprii întregii comunităţi latine. R. Moldova e membră a Uniunii Latine începând cu anul 2000.

Loading