Astăzi, 24 martie 2021, rectorul Universității Pedagogice de Stat “ION CREANGĂ”, Alexandra Barbăneagră, împreună cu prorectorul Ludmila Armașu-Canțîr au avut o întrevedere cu dna Tatiana Oboroc, șefa DETS Buiucani.
Scopul vizitei: stabilirea unor relații de parteneriat în vederea colaborării eficiente între UPSC și DEGTS, în contextul noilor provocări societale și elaborarea de noi proiecte educaționale, culturale, manageriale comune.
Rectorul Alexandra Barbăneagră a menționat, printre altele, interesul sporit al UPSC în crearea de noi oportunități în domeniul formării cadrelor didactice la ciclurile Licență, Master, Doctorat, formării pe tot parcursul vieții și a educației inclusive.
Tatiana Oboroc a vorbit despre proiectele derulate și cele în curs de desfășurare, exprimându-și interesul față de eventualele colaborări necesare formării calitative a cadrelor didactice și inserției pe piața muncii a absolvenților UPSC, în contextul necesității deschiderii de noi instituții preuniversitare în sector și în municipiu.