Burse academice elvețiene 2022-2023

Biroul de cooperare al Elveției/Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene anunță că, prin intermediul Comisiei federale pentru burse destinate studenților străini, Guvernul Elveției acordă cercetătorilor din Republica Moldova următoarele tipuri de burse pentru anul academic 2022-2023:

  • Burse pentru cercetări științifice cu durata de 12 luni. Vârsta limită a candidaților – data de naștere să fie după 31 decembrie 1986.
  • Burse pentru studii de doctorat (PhD) pentru cel mult 3 ani. Vârsta limită a candidaților – data de naștere să fie după 31 decembrie 1986.
  • Burse pentru studii postdoctorale cu durata de 12 luni. Certificatul de doctorat trebuie să fie obținut după data de 31 decembrie 2018 și înainte de 31 iulie 2022.

În anul academic 2022-2023, Guvernul Elveției nu oferă burse pentru studii de masterat cetățenilor Republicii Moldova. 

O condiție obligatorie este cunoașterea la nivel înalt a unei limbi străine – franceza, germana, italiana sau engleza, în funcție de universitatea selectată și cerințele acesteia. 

Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova este autorizat să desfășoare procedura de preselecție și intervievare a candidaților. 

Pentru a obține formularele de participare și ghidul electronic privind condițiile de aplicare, vă rugăm să ne contactați la adresa chisinau@eda.admin.ch. Formularele și ghidul sunt disponibile doar în limba engleză, dar pot fi completate în limba selectată pentru studii.

Dosarele vor fi depuse până pe data de 12 noiembrie 2021 la sediul Biroului de cooperare al Elveției, str. A. Mateevici 23, bloc B, mun. Chișinău.

Programarea prealabilă pentru depunerea dosarului este obligatorie şi se va face la numărul de telefon 060002725 sau 022 79 69 38.

Avertizare privind ofertele false de burse în numele Guvernului Confederației Elvețiene prin procedee de „phishing” (furt de identitate online)

Secretariatul de Stat pentru Educație, Cercetare și Inovații emite acest avertisment pentru a contracara ofertele false de burse ca fiind ale Guvernului elvețian, diseminate fraudulos prin email sau publicate pe rețele de social media. Prin intermediul acestor oferte false de burse, escrocii încearcă să determine victimele să transfere bani sub pretextul necesității de a plăti anumite costuri ce țin, de exemplu, de obținerea vizei sau de asigurarea socială.   

Comisia federală elvețiană pentru burse recomandă să nu răspundeți la aceste mesaje electronice și, mai mult decât atât, să nu transferați banii solicitați. Vă rugăm să notați că aplicarea la bursele Guvernului elvețian este gratuită. Ofertele de burse ale Comisiei federale elvețiene pentru burse sunt gestionate exclusiv de către reprezentanțele diplomatice oficiale ale Elveției în țările de origine ale candidaților.  

Sursă

Loading