Conducerea Universității “Dunărea de Jos” din Galați a întreprins o vizită de lucru la Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” din Chișinăucola

În data de 10 februarie 2021, Rectorul Universității “Dunărea de Jos” din Galați (UDJG), prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, însoțit de echipa managerială,  au avut o întâlnire oficială cu Rectorul Universității Pedagogice de Stat “Ion Creangă” din Chișinău (UPSC), conf. dr. Alexandra Barbăneagră și prorectorii universității. Subiectul întrevederii a vizat extinderea și valorificarea colaborării interuniversitare la nivel de programe academice, mobilități, cercetare etc.

Rectorul UPSC, Alexandra Barbăneagră, a făcut un bilanț al activităților comune, menționând în mod special deschiderea, profesionalismul, spiritul de echipă, abnegația și participarea activă a doamnei conf. dr. Gina Necula și a colegilor din Galați în multiplele activități organizate în cadrul universității.

Rectorul UDJG, Puiu Lucian Georgescu, a reiterat deschiderea universității pentru extinderea colaborărilor și pe alte segmente, neexplorate anterior de către universități.

Ambele echipe manageriale au ținut să mulțumească pentru frumoasa colaborare, fără de care lucrurile bune ar fi fost imposibile și și-au exprimat deschiderea pentru ulterioarele proiecte comune.

Loading