Conferinţa ştiinţifică „Educația în contextul provocărilor societale: paradigme, inovații, transfer tehnologic”

Institutul de Cercetare, Inovare și Transfer Tehnologic

al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”din Chișinău

organizează, în data de

17 noiembrie 2023,

Conferinţa ştiinţifică naţională cu participare internaţională

„Educația în contextul provocărilor societale: paradigme, inovații, transfer tehnologic”,

dedicată Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare
și Aniversării a 20-a a  Revistei științifice de pedagogie și psihologie „Univers Pedagogic”.

Parteneri:

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, România 
Universitatea din Oradea, România
Universitatea Pedagogică Națională „C.D.Ușinski”, Ukraina
Universitatea de Stat “M. Dragomanov” ”, Ukraina
Universitatea Pedagogică din Crakovia, Polonia

Locația: Chișinău, str. G. Iablocikin, nr. 5, Blocul de studii, Sala de festivități (etajul 2).

Deschiderea oficială a conferinței va avea loc vineri, 17 noiembrie 2023, orele 10:00

Lucrările conferinței se vor desfășura în cadrul secţiilor, în baza unui program prestabilit, aici, coordonat de Comitetul stiintific și Comitetul de organizare, după cum urmează:

  • Calitate și eficiență în procesul de învățare,
  • Profesionalizarea cadrelor didactice: provocări și paradigme,
  • Asistenșă psihologică în educație,
  • Educație nonformală/extrașcolară,

Lucrările Conferinței se vor desfășura în format mixt – cu prezență fizică și on-line.

  • Înregistrarea online a participanților se stabilește în perioada 08.10 -17.11.2023.

În cadrul Conferinței vor fi organizate evenimente științifico-culturale, și anume:

  1. Lansarea numărului aniversar  al revistei științifice de pedagogie și psihologie „Univers Pedagogic” la 20 de ani. 
  2. Lansarea monografiei „Educația – valoare generatoare de valori. Consemnări ale educației din Republica Moldova”. (UPSC, 2023). Autor: Victor Țvircun, dr.hab., prof.univ.

Articolele prezentate conform cerințelor vor fi recepționate în versiune electronica la adresa de  e-mail: niculcea.tatiana@upsc.md

În mesajul expediat, autorul va indica secția la care intenționează să participe.

Cele mai bune articole selectate vor fi publicate în Revista „Univers Pedagogic”.

Articolele care sunt prezentate ca livrabile pentru proiectele de cercetare, vor avea inserția  la subsolul paginii cu denumirea proiectului și cifrul acestuia.

Perioada de recepționare a articolelor: 20 –25 septembrie 2023.

NORME DE TEHNOREDACTARE: 

  • Textul articolului va fi scris cu diacritice în Microsoft Word, font Times New Roman, corp de literă 12, interval între rânduri 1,15, alineat 1,0.
  • Textul va avea câmpuri de sus, jos, stânga, dreapta: 2 cm.
  • Titlul articolului va fi scris cu majuscule, centrat cu Bold.
  • Prenumele și numele complet al autorului/ autorilor vor fi plasate imediat după titlu și vor fi însoțite de afilierea instituțională (instituția, orașul, țara), ORCID și email.
  • Numărul maxim de autori admis la o lucrare este 2.
  • Volumul lucrării nu va fi mai mic de 5 pagini și nu va depăși 7 pagini.
  • Articolele vor conține: rezumate în limbile română și engleză (200-500 de semne sau 75-100 cuvinte) și cuvinte-cheie în limbile română și engleză (3-7 termeni conceptuali).
  • Figurile (fotografii, imagini, diagrame, scheme) se vor plasa centrat, după referința respectivă indicată în text. Sub figură se va indica numărul de ordine și legenda.
  • Diagramele și schemele vor fi amplasate în text în format de fotografie.
  • Tabelele vor fi numerotate și vor fi însoțite de titlu, plasat de asupra tabelului, cu aliniere la dreapta și litere aldine.
  • Articolul va aborda una din tematicile propuse pentru dezbateri în cadrul conferinței, va fi original și va cuprinde experiențe personale.
  • Referințele, încadrate în paranteze pătrate, se vor introduce în textul articolului, corespunzător listei bibliografice. (A nu se introduce în lista cu referințe bibliografice titluri fără trimiteri.)
  • Bibliografia se consemnează la sfârșitul articolului cu numerotare arabă, conform formatului de mai jos:

Exemplul 1 (un autor)

ȚURCAN N. Comunicarea ştiinţifică în contextul accesului deschis la informaţie. Chişinău: CEP USM, 2012. 324 p. ISBN 978-9975-71-253-8.

Exemplul 2 (doi autori)

GHEŢIU M., TOPOREŢ V. Chimia lemnului. Chişinău: Tehnica-Info, 2010. 404 p. ISBN 978-9975-63-310-9
Teze, autoreferate
COJOCARU I. Suportul informațional al evaluării cercetării ştiinţifice în Republica Moldova: tz. de doct. în informatică. Chişinău, 2014. 160 p.
Materialele conferinţelor

Conservarea diversităţii plantelor: simp. şt. intern., ed. a 2-a, 16-19 mai 2012, Chişinău. Ch., 2012. 539 p. ISBN 978-9975-62-311-7.
Articole în reviste științifice

DIŢA M., VÂRLAN M. Autocontrolul, stabilitatea emoţională şi comportamentul la preadolescenţi. In: Psihologie. Pedagogie specială. Asistenţă socială. 2014, nr 1(34), pp. 1-7. ISSN 1857- 0224.
Cărţi electronice şi publicaţii monografice online
POPA A., PROHNIŢCHI V. Sectorul de cercetare, dezvoltare şi inovare din Moldova: este oare necesară o reformă? Versiune preliminară [online]. Chişinău: ExpertGrup, 2011 [citat 02.09.2016]. Disponibil: http://www.expert-grup.org/library_upld/d360.pdf

Întreaga responsabilitate pentru acurateţea suportului empiric, analizelor şi interpretărilor ştiinţifice, precum şi pentru corectitudine revine autorilor.

, Avizul, document integral, inclusiv, Norme de tehnoredactare, format PDF, aici.

Loading