Concurs IT dedicat copiilor din Republica Moldova

Academia de IT pentru copii Impact Academies&Camps împreună cu Asociația Copiilor și Tineretului „VITA” invită reprezentanții presei la premierea solemnă a participanților la concursul IT dedicat copiilor din Republica Moldova, care au beneficiat de cursul gratuit de IT, condus de experții Impact NEEDLE.

Evenimentul va avea loc joi, 22 decembrie 2022, la ora 15:00, la Radisson Convention Center.

  • Peste 76 de tineri din mai multe școli din țară, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, au participat la competiția IT, care s-a desfășurat online. Participanții au învățat, de asemenea, cum să creeze aplicații mobile, ceea ce le-a permis să își testeze potențialul ca dezvoltatori.
  • Toți copiii au avut posibilitatea de a urma cursuri de tehnologia informației și să fie conștienți de oportunitățile pe care le oferă acest domeniu iar experiența acumulată îi va ajuta pe mulți dintre ei în viitor să-și asume rolul de creatori, și nu doar de consumatori de IT.
  • Câștigătorilor li se vor oferi diplome de participare și premii oferite, iar părinții vor putea aprecia roadele muncii copiilor. De asemenea, va fi organizată o prelegere pentru profesori pe tema „Orientarea profesională pentru profesiile viitorului.
  • Competiția se înscrie în proiectul social al Academiei Internaționale Impact, în parteneriat cu Asociația Copiilor și Tineretului „VITA”, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, și cu sprijinul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău.
  • Prin creșterea oportunității de învățare pe tot parcursul vieții, cadrelor didactice – specialiști de Arte plastice și IT li se oferă oportunitatea să participe la seminarul republican cu tema: Orientare în carieră pentru profesiile viitorului. Participările la activitățile noastre vă oferă posibilitatea de participare la Concursul anual IT-2023.        

Formular de înregistrare, aici.

Pentru orice informații suplimentare contactați-ne la adresa de e-mail: vita2003ngo@gmail.com

Loading