Senatul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău va acorda titlul onorific de DOCTOR HONORIS CAUSA domnului Ioan OPRIȘ, Doctor, Profesor universitar la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, România.
Ceremonia solemnă de decernare a titlului onorific va avea loc marți, 24 mai 2022, începând cu orele 13.00, în Clasa Viitorului, bloc central al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (str. I. Creangă, nr. 1). La eveniment vor participa membrii comunității academice, istorici, cercetători și personalități notorii din Republica Moldova și din România.
Programul evenimentului aici.
Profesorul Ioan OPRIȘ este cunoscut în România și peste hotarele ei ca fiind unul dintre cei mai buni experți din România în domeniul muzeografiei și al protecției patrimoniului cultural. Ioan Opriș este o personalitate strălucită, un om academic prin excelență, un strateg eminent, ancorat tendințelor actuale ale științei muzeologice și patrimoniului cultural.
Cercetătorul Ioan OPRIȘ este autor a peste 30 de monografii și circa 400 de studii și recenzii. Totodată, Domnia sa a desfășurat și o activitate impresionantă de editor, îngrijind apariția mai multor lucrări colective, cataloage de expoziții, ghiduri sau ale altor autori, cum ar fi cărțile semnate de Alexandru Lapedatu, I. I. Russu, Ioan I. Lapedatu, Stelian Popescu ș.a. În același context, se înscrie și activitatea redacțională și de consiliere în colegiile de redacție ale mai multor reviste (Bucovine, Peuce, Danubius, Istorie și civilizație, Revista de artă, Studii și comunicări, Datini, Restitutio etc.) și consilii științifice ale muzeelor din țară, cum ar fiInstitutul de Cercetări Eco-muzeale Tulcea, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – București, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi – București, Muzeul Național „Bran”, Muzeul Carpaților Răsăriteni – Sf. Gheorghe; Muzeul Țării Făgărașului; Muzeul Județean Brașov; Muzeul de etnografie Brașov.
Domnul Ioan Opriș este un foarte bun orator, adunând în palmaresul său profesional peste 550 de participări și comunicări la conferințe și congrese științifice naționale și peste 80 de participări la conferințe, congrese și întruniri internaționale. În activitatea sa profesională, dl Ioan Opriș, în colaborare cu fotografi și regizori, a realizat mai multe seturi de diapozitive și filme documentare despre patrimoniul cultural național, monumentele istorice în România, Reședințe Cantacuzino, Muzeul Național Cotroceni, Obiceiuri tradiționale la români, Constantin Brâncuși, Alexandru Lapedatu etc.
Profesorul Ioan Opriș a făcut o strălucită carieră în diferite instituții din România. A debutat în anul 1965 în calitate de profesor de istorie la Școala generală Arțari (jud. Călărași), iar peste doi ani a avansat în funcția de director al Școlilor generale Pelinu și Dormărunt (jud. Ialomița), având în subordine4 școli generale (cu peste 700 elevi), unde a activat până în anul 1971. Deși activitatea administrativă i-a răpit mult timp și energie de-a lungul întregii cariere profesionale, domnul prof. Ioan Opriș a rămas fidel meseriei de dascăl. În anul 1971 îl întâlnim în calitate de profesor de muzeologie și istoria conservării la Centrul de Pregătire și Perfecționarea Profesională a Specialiștilor din Cultură; între anii 1978-1986 este profesor asociat la cursurile postuniversitare ale „Academiei de Arte” – București; în anii 1990-1995 este profesor asociat la Universitățile „Athenaeum” și „România de Mâine”, Spiru C. Haret, Facultatea de Urbanism și Restaurare; din 1995 este profesor de Istoria conservării la Universitatea București – Facultatea de Litere (masterat etnografie-folclor); din 1996 – profesor de muzeologie la Universitatea „Valahia”. Pe lângă șirul lung de cursuri predate, domnul profesor I. Opriș este conducător al lucrărilor de diplomă la Universitatea „Spiru C. Haret” din 1995 și la Universitatea „Valahia” din 1996, iar începând cu anul 2000 și conducător de doctorat la Universitatea „Valahia”. Până în prezent, domnul profesor Opriș a fost referent oficial la peste 60 lucrări de doctorat, ceea ce demonstrează prestația directă a domniei sale în formarea specialiștilor în domeniile muzeologiei și protejării patrimoniului cultural.
Studiile publicate de domnul Ioan Opriș reprezintă un valoros suport didactic pentru studenții și masteranzii din instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, în special, pentru masteranzii programului de studiu Patrimoniu istoric și turism cultural din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.