Conferința Internațională: Cercetarea și valorificarea patrimoniului arheologic medieval

Astăzi, Facultatea de Filologie și Istorie a realizat în format online Conferința Internațională: Cercetarea și valorificarea patrimoniului arheologic medieval.

Evenimentul a întrunit peste 50 de reprezentanți ai mediului academic, cercetători, profesori universitari din Moldova și de peste hotare.

În deschiderea conferinței, cu un mesaj de salut au venit dna dr. conf. univ. Alexandra Barbăneagră, Rector UPSC și dl dr. hab., conf. univ. Sergiu Musteață.

Lucrările conferinței s-au desfășurat în baza câtorva sesiuni tematice: Patrimoniul arheologic medieval, secolele VI-XIII; Așezările medievale timpurii din Ținutul Orheiului; Cercetări arheologice în necropola medievală a Capidavei; Despre vârfurile de săgeată în formă de lanțetă din secolele IX-XI descoperite în spațiul carpato-nistrean; Rolul tumulilor în cadrul ritualului funerar al turanicilor.

De asemenea, în discuție au fost puse și subiecte precum: Patrimoniul arheologic medieval, secolele XIV-XVII; Două locuințe medievale descoperite recent în orașul Târgu Neamț; Morminte medievale târzii descoperite recent pe teritoriul Republicii Moldova; Așezări rurale medievale din valea râului Ciuhur: descoperiri arheologice și interpretări; Capcanele castelului Soroca; Castelul Tighina și cetatea Bender: geografia, istoria, arheologia și arhitectura controversată a complexului fortificat.

Informația prezentată este de un real folos specialiștilor din domeniu.

Rezumatele comunicărilor pot fi accesate aici.

Loading