Acord de colaborare semnat între UPSC și Asociația Obștească ‟Asociația Logopezilor și Psihopedagogilor din Republica Moldova”

Astăzi, 23 iunie 2021, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și Asociația Obștească „Asociația Logopezilor și Psihopedagogilor din Republica Moldova”, fiind convinse de necesitatea conjugărilor eforturilor comune în vederea asigurării accesului la educație și servicii educațional-recuperatorii, au semnat un ACORD DE colaborare.

Obiectul prezentului ACORD îl constituie colaborarea eficientă între UPSC și Asociația Logopezilor și Psihopedagogilor din Republica Moldova, cu implicarea Facultății de Psihologie și Psihopedagogie Specială, a Centrului de Formare Continuă și a Centrului de Ghidare în Carieră din cadrul UPSC în vederea dezvoltării cadrului metodologic privind stagierea, supervizarea și mentoratul studenților și absolvenților psihopedagogi/logopezi.

Rectorul UPSC, dna Alexandra BARBĂNEAGRĂ, dr., conf. univ., a menționat necesitatea consolidării capacităților și dezvoltarea competențelor  cadrelor didactice din cadrul UPSC privind asigurarea stagiului de practică, supervizare și mentorat pentru studenții și absolvenții UPSC precum și a cadrelor didactice/logopezi/psihopedagogi din cadrul Asociației Logopezilor și Psihopedagogilor din Republica Moldova.

Președinte-fondator al Asociației Logopezilor și Psihopedagogilor din Republica Moldova, dna Tatiana BLAGA, a accentuat ca fiind oportună fortificarea potențialului resurselor umane și instituționale pentru a deveni modele de bune practici privind stagierea, supervizarea și mentoratul studenților și absolvenților psihopedagogi/logopezi și diseminarea acestor practici.

Sperând la un parteneriat bilateral benefic în vederea atingerii obiectivelor propuse în domeniul protecției drepturilor omului, în general, a drepturilor copilului și a persoanelor cu dizabilități, ambele părți și-au exprimat dorința de colaborare în continuare.

Loading