În data de 30 ianuarie 2021, în cadrul Proiectului „CĂTRE MODELUL UNIVERSITAR EUROPEAN DE ÎNVĂȚARE CONTINUA ÎN MOLDOVA – COMPASS”, Centrul de Formare Continuă în colaborare cu Catedra Pedagogie Preșcolară, Educație Fizică și Dans a organizat Seminarul metodologic ”Diversificarea formelor de organizare a instruirii în formarea cadrelor didactice”.
Cei cca 100 de participați, cadre didactice din întreaga republică, beneficiari ai cursurilor de formare continuă și a celor de reconversie profesională. Masteranzi și studenți au avut posibilitatea:
- Să se familiarizeze cu concepția învățării pe tot parcursul vieții, domeniile prioritare ale Universității în acest sens, noile programe ULLL elaborate de instituție în acest sens:
- Instruirea formatorilor. Strategii de formare a adulților
- Utilizarea tehnologiilor web (instrumente) în predarea-învățarea disciplinelor socio-umane
- Strategii de învățare bazate pe investigații
- Să călătorească prin intermediului excursiei virtuale; să se antreneze prin master class, să afle despre webinar și să realizeze fișe interactive în mediul on-line.
Mulțumim formatorilor: Țap Elena, dr., conf. univ.; Cojocari Lidia, dr., conf. univ.; Carabet Natalia, dr., conf. univ.; Ohrimenco Aliona, dr., conf. univ.; Gînju Stela, dr., conf, univ.