Consolidarea parteneriatului academic între UVT și UPSC prin programul Erasmus +

În perioada 26 – 30 ianuarie 2026, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (UPSC) a fost gazda unei mobilități academice de prestigiu, desfășurată sub egida programului Erasmus+. Reprezentantele Universității de Vest din Timișoara (UVT), dr. lector univ. Cosmina Simona LUNGOCI și drd. asist. univ. Andra-Maria JURCA, din cadrul Departamentului de Științe ale Educației, au participat la o serie de activități didactice și administrative menite să consolideze relațiile bilaterale dintre cele două instituții.

Pe parcursul vizitei, cadrele didactice de la UVT au susținut cursuri și seminare în format online pentru studenții de la ciclurile de Licență și Master. Activitățile au vizat studenți din cadrul Facultății de Psihologie și Psihopedagogie Specială, precum și ai Facultății de Științe ale Educației, abordând subiecte esențiale pentru pedagogia modernă:

  • Metodologia cercetării în științele educației
  • Etapele demersului de cercetare
  • Școala incluzivă: culturi, politici și practici
  • Profesorii și elevii ca cititori și naratori creativi în sala de clasă
  • Importanța cititului în dezvoltarea literației emergente
  • Strategii de dezvoltare a vocabularului la nivelul primar de învățământ, etc.

Un punct central al mobilității l-a reprezentat dialogul cu managementul facultăților UPSC. Întrevederile cu dr. prof. univ. Maria VÎRLAN (Decan, Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie Specială, UPS „Ion Creangă”), dr. conf. univ. Nina GARȘTEA (Decan, Facultatea de Științe ale Educației, UPSC), dr. conf. univ. Lidia COJOCARI și dr. conf. univ. Natalia POPA (Șefe de catedră) au vizat identificarea unor noi oportunități de colaborare academică.

În semn de susținere a procesului educațional, delegația de la Timișoara a realizat o donație de carte, resurse bibliografice care vor fi utilizate de studenții UPSC în cadrul orelor de laborator și al stagiilor de practică pedagogică.Suportul logistic și operațional a fost asigurat de Secția Relații Internaționale și Managementul Proiectelor, în persoana doamnelor Lilia PETRICIUC, șefa secției și Olesea GANGAN, specialista principală.

Evenimentul subliniază angajamentul ambelor universități față de procesul de internaționalizare și excelență academică, demonstrând că dialogul științific transfrontalier rămâne un pilon esențial în modernizarea sistemului educațional.

Loading

 
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău – UPSC Oficial
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

REGULAMENT CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA Șl PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ÎN CADRUL UNIVERSITĂȚII PEDAGOGICE DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU