UPSC a acordat Diplome participanților la Festivalul Internațional de Dans „Rapsodia Copilăriei”, ediția a 2-a

În data de 13 octombrie 2023, în cadrul Festivalului Internațional de Dans „Rapsodia Copilăriei”, ediția a 2-a, dna conf. univ., dr. Alexandra BARBĂNEAGRĂ a avut o întrevedere cu reprezentanții grupurilor artistice participante la acest eveniment cultural-artistic.

Doamna Rector a salutat oaspeții și a încurajat inițiativele de promovare a valorilor culturale și a tradițiilor naționale, viabile pentru evidențierea identității naționale, accentuând ideea că Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău este unica instituție de învățământ superior din R. Moldova, care pregătește cadre didactice la programele de studii Dans popular și clasic și Dans sportiv și modern, la Ciclul I, Licență și Ciclul II, Master. În scopul conjugării efortului comun pentru educarea tinerii generații întru perpetuarea valorilor autentice naționale, au fost prezentate activitățile de perspectivă ale Universității.

La întrevedere, a participat și dna conf. univ, dr. Nina GARȘTEA, decanul Facultății de Științe ale Educației, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, dna prodecan Valentina CIOBANU și dl Ion BENCHECI, conducătorul Ansamblului model de dansuri populare „Ciuleandra” a UPSC, coordonatorul Festivalului.

Astfel, participanții au primit Diplome și și-au exprimat gratitudinea și respectul față de conducerea Universității, subliniind faptul că activitatea interculturală are o importanță deosebită în consolidarea relațiilor între țările vecine.

Loading