Seminarul teoretico-practic „O minte sănătoasă într-un corp sănătos!”

Astăzi, 15 martie 2023, Catedra Pedagogie Preșcolară, Educație Fizică și Dans din cadrul Facultății Științe ale Educației, UPSC, în parteneriat cu Instituția de educație timpurie nr.225, a desfășurat Seminarul teoretico-practic „O minte sănătoasă într-un corp sănătos!”.

Evenimentul s-a desfășurat în format mixt și a inclus circa 200 de participanți, dintre care:
cadre manageriale, cadre didactice din instituțiile de educație timpurie, masteranzi și studenți ai programului de studii Pedagogie Preșcolară.

În cadrul seminarului, au fost abordate următoarele subiecte:

– conceptul de educație pentru sănătate;
– importanța și corelația dintre educația pentru sănătate și educația nutrițională în preșcolaritate;
– rolul vitaminelor în alimentația preșcolarilor;
– strategii de realizare a educației pentru sănătate la vârsta preșcolară.

De asemenea, cadrele didactice și copiii din IET nr.225 au prezentat activități de bune practici din cadrul Școlii experiențelor avansate.

Aducem mulțumiri formatorilor pentru organizarea activităților în cadrul seminarului: dnei CARABET Natalia, dr., conf. univ., dnei MOCANU Liuba, dr., conf. univ., dnei VASILACHE Alla, manager IET nr. 225 și dnei COJOCARU Lidia, cadru didactic, grad didactic I.

Loading