Reprezentanți UPSC la evenimentul „Educația contează”

Astăzi, 17 noiembrie 2022, de Ziua Internațională a Studentului, studenți și cadre didactice ale UPSC au avut onoarea să fie prezente la evenimentul „Educația contează”, organizat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene pentru Republica Moldova.

În deschidere, Domnul Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării al R. Moldova a felicitat studenții, cu ocaziei Zilei Internaționale a Studentului și i-a îndemnat pe cei prezenți să depună efort pentru cultivarea cunoștințelor profesionale și să profite de oportunitățile oferite, de mobilitățile academice propuse și să se bucure din plin de cea mai frumoasă etapă a vieții, studenția.

Ulterior, conform programului evenimentului, celor peste 200 de participanți (absolvenți de gimnazii, licee, colegii de profil, directori de licee, tineri pedagogi încadrați în școli, studenți de la domeniul Științe ale Educației) le-au fost prezentate oportunitățile de formare profesională la domeniul Științe ale Educației, inclusiv, prin învățământ dual. În acest context, Vlada Creciun, stundetă, anul III, Facultatea de Științe ale Educației, UPSC, program de studii: pedagogie în învățământul primar, a expus facilitățile în cadrul studiilor și a făcut o prezentare succintă a ofertelor educaționale din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

De asemenea, în cadrul programului artistic din finalul festivității, studenta Andreea Botnaru, anul II, Facultatea de Științe ale Educației, UPSC, program de studii Pedagogie în Învățământul Primar și limba engleză, a ținut discurs în fața publicului: monologul „Domnul Trandafir” de Mihail Sadoveanu, expresie a adevăratei valori a cadrului didactic și importanța studiilor.

Festivitatea, având drept scop: promovarea imaginii profesorului și respectiv creșterea interesului, motivația și a numărului de tineri care vor alege cariera pedagogică, a avut loc în incinta MEDIACOR din cadrul USM și a fost moderată de Daniel Funeriu.

Loading