UPSC în cadrul Forumului Municipal al Partenerilor în domeniul Protecției Copilului

Azi, 3 decembrie 2021, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a participat în cadrul lucrărilor Forumului Municipal al Partenerilor în domeniul Protecției Copilului, organizat de Direcția Generală pentru Drepturile Copilului, cu suportul Primăriei municipiului Chișinău, precum și UNICEF Moldova.

Având drept slogan: „Toți copiii merită să fie fericiți!”, activitatea a fost organizată cu scopul de a prezenta politicile municipale cu privire la protecția copilului și atragerea partenerilor pentru realizarea cu succes a Planului de acțiuni pentru 2022 – 2025, precum și crearea mecanismului de monitorizare al Planului.

În deschiderea evenimentului, cu un cuvânt de salut, în numele Dnei Rector și a întregii comunități academice a UPSC, s-a adresat Dna Prorector pentru știință și relații internaționale a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, conf. univ., dr. Ludmila ARMAȘU-CANȚÎR, care a menționat că „în educație nu sunt cheltuieli, în educație sunt investiții. Și dacă ne dorim să construim o societate frumoasă, trebuie să investim în copii prin modele de caractere umane, mecanisme, programe și fonduri care să ne învețe pe toți să fim fericiți, pentru că un copil fericit devine un părinte fericit”.

La fel, în discursul său, Dna Ludmila ARMAȘU-CANȚÎR a precizat că Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, în continuare, susține politicile cu privire la protecția copilului și pledează constat, prin programele de studii din cadrul Universității, pentru asigurarea unui climat prielnic dezvoltării armonioase a copilului, UPSC având unica Facultate din R. Moldova care formează specialiști în domeniu – Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie Specială.

Loading

 
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău – UPSC Oficial
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

REGULAMENT CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA Șl PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ÎN CADRUL UNIVERSITĂȚII PEDAGOGICE DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU