Skip to content

Bucătăria tradițională găgăuză descoperită în cadrul Proiectului Culinary Trail

În perioada 22 – 24 aprilie 2025, s-a desfășurat vizita de documentare a unităților de patrimoniu culinar a grupului etnic găgăuz. Activitatea de catalogare a unităților de patrimoniu culinar local a grupurilor etnice din bazinul Dunărea face parte din procesul de implementare a Proiectului Culinary Trail – https://interreg-danube.eu/projects/culinary-trailCulinary Trail of the Ethnic and Local Cuisine in the Danube Region. Facultatea de Geografie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” este partener în cadrul Proiectului Culinary Trail, iar echipa de implementare din partea UPSC împreună cu reprezentanți ai Oficiului Turismului și Vinului din UTA Găgăuzia au efectuat vizita în teritoriu și au documentat bucatele tradiționale găgăuze ceea ce a reprezentat nu doar o călătorie culinară plină de gust și de savoare, dar și o oportunitate de a cunoaște istoriile impresionante ale oamenilor locului, precum și ospitalitatea acestora.

Documentarea fotografică a fost realizată de fotograful Roman Friptuleac.

Vizita a presupus în special documentarea bucatelor tradiționale găgăuze (Sütleș, Kabaklı, Suannı  ekmek, Bulgur, Gevrek, Kıırma (Kıvırma), Turșu, Suannı  manca, Kallä etc.) și tehnicile tradiționale de preparare a acestora, iar rezultatul obținut a fost posibil datorită cooperării dintre toți actorii cheie implicați în proces. Pentru documentarea autenticității rețetelor tradiționale au fost vizitate atât gospodării tradiționale, cât și instituții de prestare a serviciilor de alimentare din localitățile din UTA Găgăuzia (Complexul etno – turistic Gaguz Sofrasi, s. Congas; Cafeneaua Colos, s. Svetlii; complexul etno – turistic Petr Petkovich, s. Joltai; SA Vinuri   de  Comrat, or. Comrat etc.).

Informațiile colectate care includ descrierea detaliată a rețetei, ingredientele necesare, tehnica de preparare, documentare foto și video etc. vor fi incluse în Catalogul digital, instrument creat în cadrul Proiectului în scopul conservării, valorificării, dar și promovării patrimoniului culinar din UTA Găgăuzia

  • Proiectul Culinary Trail este implementat cu suportul Programului Interreg Regiunea Dunărea co-finanțat de Uniunea Europeană.

Loading