Skip to content

Încheierea Cursului „Dezvoltarea și implementarea manualelor digitale interactive” – impact garantat

Pe 5 aprilie 2025, Catedra Informatică și Tehnologii Informaționale din cadrul Facultății de Fizică, Matematică și Tehnologii Informaționale a încheiat cu succes cea de-a doua ediție a cursului „Dezvoltarea și implementarea manualelor digitale interactive”, organizat în cadrul proiectului Erasmus+ Jean Monnet ActionsENSURING QUALITY TEACHING AND LEARNING IN A DIGITAL AGE: DEVELOPMENT AND IMPLEMENTATION OF E-TEXTBOOKS, „EuDigBook” (număr de referință: 101126852 – DLV-101126852).

Derulat în perioada 25 ianuarie – 5 aprilie 2025, programul de formare a avut ca obiectiv profesionalizarea cadrelor didactice în domeniul dezvoltării manualelor digitale interactive, în acord cu nevoile actuale ale învățământului național și cu standardele europene privind competențele digitale.

Cursul s-a soldat cu rezultate remarcabile: participanții au elaborat produse digitale de înaltă calitate, aplicabile în diverse discipline școlare. Aceste materiale reflectă nu doar competența tehnică dobândită, ci și un efort susținut, creativitate și angajament față de misiunea educațională.

„Dezvoltarea și implementarea manualelor digitale interactive” nu a fost doar un program de formare, ci o veritabilă invitație la inovație, colaborare și reconectare cu nevoile reale ale elevului modern. Prin idei curajoase, proiecte bine conturate și o viziune orientată spre viitor, participanții au demonstrat că manualul școlar de mâine este deja aicidigital, interactiv și adaptat noilor generații.

Echipa de proiect adresează sincere felicitări tuturor participanților pentru implicarea activă, efortul susținut și contribuția valoroasă la transformarea educației digitale!

Loading