Proiecție de film românesc la UPSC, în cadrul Zilei Internaționale a Francofoniei

Secția Relații Internaționale și Managementul Proiectelor informează:

În data de 12 martie 2025, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (UPSC), în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău și Agenția Universitară a Francofoniei, a organizat o proiecție specială de film în cadrul activităților dedicate celebrării Zilei Internaționale a Francofoniei.

Publicul a vizionat filmul românesc „R.M.N.”, regizat de Cristian Mungiu în 2022. Filmul a fost prezentat în limba română, cu secvențe în limbile germană și maghiară, având subtitrare în limba franceză.

La deschiderea evenimentului, au fost prezenți reprezentanți din cadrul UPSC și ai partenerilor organizatori:

Dna Ludmila ARMAȘU-CANȚÎR, Prorector pentru Relații Internaționale și Cooperare la UPSC,

Dna Ecaterina DIMANCEA-DUMBRĂVEANU, Coordonator proiecte, ICR Chișinău,

Dna Nicoleta NEAGU, Coordonator proiecte, ICR Chișinău,

Dna Natalia Celpan-Patic, responsabilă de CEF și de proiecte francofone,

Dna Anastasia Sava, Șef Catedră Filologie Romanică și Germanică, alături de studenți și profesori.

În alocuțiunile lor, Dna Prorector și reprezentantele ICR Chișinău au evidențiat importanța parteneriatului dintre UPSC, ICR și AUF, subliniind contribuția acestuia la crearea unui spațiu intercultural și dezvoltarea de proiecte durabile ce susțin formarea culturală a studenților.

Sinopsis:

În preajma Crăciunului, Matthias, un bărbat de 30 de ani, se întoarce din Germania în satul său natal transilvănean. Marcat de dorul pentru copilul său, Rudi, de relația nedeclarată cu Csilla și de responsabilitatea față de tatăl său, Otto, Matthias încearcă să-și regăsească locul în familie și în comunitate. Totul ia însă o turnură neașteptată când la mica fabrică gestionată de Csilla sunt angajați muncitori străini, declanșând temeri, tensiuni și conflicte mocnite. Filmul oferă o reflecție profundă asupra naturii umane, a fricilor colective și a modului în care percepem alteritatea într-o societate aflată în fața unui viitor incert.

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău aduce mulțumiri Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău și Agenției Universitare a Francofoniei pentru sprijinul acordat în realizarea acestui eveniment cinematografic.

Loading