Seminarul științific „Dimensiuni actuale în cercetarea pedagogică acțională”

Rezoluția Seminarului științificDimensiuni actuale în cercetarea pedagogică acțională ”, planificat în Programul instituțional de cercetare pentru 2024-2027 al UPSC, organizat la 23 septembrie, 2024, în cadrul activităților la Subprogramul 040105 „Managementul formării profesionale pentru cercetarea acțională în perspectiva inovării educației”, coordonator Maia Borozan, dr. hab., prof. univ., Șefa Laboratorului de Cercetări și Inovații Pedagogice, UPSC, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Topoloveni, Argeș, România, directoare Florina Teodora Biculescu.

Scopul evenimentului științific: abordarea teoretico-practică a principalelor dimensiuni ale cercetării pedagogice acționale (CPA) și a exigențelor actuale privind formarea competenței de cercetare la elevi.

Evenimentul științific a avut loc în Sala de Consiliu a Liceului Tehnologic Topoloveni, la care au participat 65 cadre didactice din învățământul primar, învățământul preșcolar și manageri din instituțiile de învățământ. Participanții seminarului științific au abordat subiecte privind provocările actuale lansate în politicile cercetării și inovării educației derivate din paradigmele pedagogice promovate în plan național.

Organizatorii din România, Florina Teodora Biculescu, profesor pentru învățământul primar, Liceul Tehnologic Topoloveni, și din Republica Moldova Maia Borozan, profesor universitar, Lilia Țurcan, dr., conf. univ., și Elena BÎRSAN, dr., conf. univ.,Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă” din Chișinău, au asigurat buna desfășurarea a evenimentului.

Experții au dezvoltat subiectele privind esența științifică a cercetării pedagogice acționale, principiile CPA, tipurile, etapele, nivelurile și mecanisme CPA și au prezentat comunicări unde au abordat următoarele  tematicii: Provocări actuale pentru inovarea educației. Experiența implementării Programului de formare a referențialului axiologic al elevilor din clasele primare, Florina Teodora Biculescu, dr. în științe ale educației, profesor pentru învățământul primar, Liceul Tehnologic Topoloveni, Argeș; Dimensiuni teoretice și praxiologice privind cercetarea pedagogică acțională, Maia Borozan, profesor universitar, Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă” din Chișinău; Metodologii și norme etice de inovare a educației prin cercetare, Oana Manuela Boțîrcă, profesor, Liceul Tehnologic Topoloveni; Formarea competențelor de cercetare la elevi prin valorificarea instruirii prin cercetare, Lorela Boboc, profesor, Liceul Tehnologic Topoloveni, Inovarea strategiilor la nivelul educației emoționale a elevilor mici, Gabriela Ionescu – Nicolae, prof. înv. primar, Școala Gimnazială „C. Rădulescu – Codin” Priboieni; Debutul școlar orientat spre formarea competențelor de cercetare la elevi, Alina Popescu, prof. înv. primar, Liceul Tehnologic Topoloveni; Comunicarea bazată pe cultură emoțională în mediul școlar – un deziderat al formării profesionale a cadrelor didactice, Radu Gabriel ICHIM, doctorand ȘDȘE,  Iași, România; Strategii de implicare a elevilor în cercetarea pedagogică acțională, Lilia ȚURCAN, dr., conf. univ., Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă” din Chișinău; Oportunități pedagogice de dezvoltare a competențelor de cercetare a profesorilor, Elena BÎRSAN, dr., conf. univ., Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă” din Chișinău; Managementul procesului de formare a competențelor de cercetare la masterat, Elena RUSU, dr., conf. univ., Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă” din Chișinău.

În concluzie, apreciabil este faptul că participanții au conchis despre importanța implicării profesorilor și elevilor în activitatea de cercetare, inovarea procesului educațional, aceasa fiind dovada sensibilizării profesorilor la promovarea culturii cercetării  și a inovării, necesară pentru avansarea în cariera profesională cadrelor didactice.

Loading