Astăzi, 22 februarie 2024, la UPSC s-a desfășurat „Târgul de cariere”. Evenimentul a purtat genericul „Vino să îți cunoști oportunitățile!” și a fost dedicat absolvenților programelor de studii de licență și master 2024, din domeniul Științe ale Educației și alte domenii, precum și angajatorilor – instituții de învățământ din republică, direcții de educație din raioane, instituții de stat, dar și private.
În deschidere, rectorul UPSC, dna Alexandra Barbăneagră a subliniat importanța acestor reuniuni prin experiența pe care o oferă absolvenților de astăzi – tinerii specialiști de mâine.
La eveniment, au participat peste 25 de angajatori care sunt în căutare de specialiști pentur angajare. Absolvenții au interacționat cu posibilii angajatori, au pus întrebări și au specificat detalii cu privire la procesul de angajare, condiții și posibilitățile oferite. Totodată, în cadrul evenimentului au fost prezenți absolvenți de liceu, veniți în echipa liceului pentru a reprezenta instituția, dar și pentru a se informa cu privire la programele de studii oferite de către UPSC.
Organizatorul activității – Centrul de Ghidare și Consiliere în Carieră a facilitat activitatea cu ajutorul voluntarilor și al echipelor facultăților. Astfel, mulțumirile Centrului de Ghidare și Consiliere în Carieră se îndreaptă către membrii Departamentului Tehnologii Informaționale, Clasei Viitorului și către echipele de voluntari – profesori și studenți de la Facultăți.