Seminarul științific „Ecuații Diferențiale și Algebre”

La 28 februarie 2023, a avut loc a doua ședință a seminarului științific „Ecuații Diferențiale și Algebre”, fondat în 2002 de Universitatea de Stat din Tiarspol (azi, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău) și Institutul de Matematică și Informatică al AȘM (azi, în cadrul Universității de Stat din Moldova), consacrată memoriei marelui matematician și pedagog, academicianul Mitrofan CIOBAN (5 ianuarie 1942 – 2 februarie 2021), care a fost un membru activ al acestui seminar.

Seminarul activează, cu regularitate, timp de 21 de ani și își are ședințele în ultima zi de marți a fiecărei luni a anului de învățământ universitar.

La ședința din 28 februarie 2023, au participat cu comunicări științifice și prezentări despre personalitatea academicianului Mitrofan CIOBAN membrii seminarului, care, astăzi, activează la IMI, UPSC, USM, UTM, precum și un număr impunător de alte cadre didactice, cercetărori ai instituțiilor menționate, studenți și masteranzi.

S-a menționat că preocupările ştiinţifice ale academicianului Mitrofan Cioban au fost axate pe următoarele direcţii ale matematicii contemporane:

  • Topologia;
  • Algebra topologică;
  • Teoria descriptivă a mulţimilor;
  • Analiza funcţională;
  • Teoria optimizării topologice;
  • Teoria măsurii etc.

Academicianul Mitrofan CIOBAN a fondat direcția științifică „Teoria funcţiilor multivoce şi aplicaţiile lor”, obținând rezultate importante referitoare la existenţa selecţiilor măsurabile. A propus o metodă nouă de construcţie a selecţiilor, cunoscută azi ca „procedura de selecţie Cioban”. A rezolvat o serie de probleme formulate în ultimii 100 de ani de matematicieni celebri.

A activat în cadrul Universităţii de Stat din Tiraspol, parcurgând calea de la lector superior, conferenţiar universitar, profesor universitarși, şef al catedrei „Geometrie şi metodica matematicii” (1976–1983), şef al catedrei „Algebră, geometrie şi topologie” (2009–2021), prorector pentru cercetare (1983–2002), rector (2002–2009). Mai mult de 20 ani a fost Președinte al Societății de Matematică din Republica Moldovă.

Pentru rezultatele remarcabile obținute întru dezvoltarea științei autohtone academicianul Mitrofan CIOBAN a fost distins cu Ordinul „Gloria Muncii”, Ordinul de Onoare, Ordinul Republicii, precum și cu prestigioase distincții academice: medalia „Dimitrie Cantemir” și medalia Nicolae Milescu Spătaru.

Detalii despre seminar, aici.

Loading