Parteneriat durabil: UPS „Ion Creangă” din Chișinău și DGEC Strășeni

Pornind de la premisa că abordarea holistică în cadrul procesului educațional reprezintă asigurarea condițiilor de bază pentru dezvoltarea integrată a copilului prin prisma domeniilor de dezvoltare a lui – fizică, socio-emoțională, cognitivă, lingvistică, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și DGEC Strășeni au desfășurat atelierul inovativ pentru preșcolari: „Dezvoltarea holistică a preșcolarilor prin activități la aer liber”.

Aceasta presupune orientarea familiei și personalului instituțiilor de educație timpurie spre promovarea practicilor educației timpurii la nivel creativ și holistic. Graţie activităţilor în aer liber, atelierul, desfășurat în data de 19 august 2022, a avut şi componenta practică asigurată plenar.

O experiență inedită au trăit cei peste 40 de manageri ai instituțiilor de educație timpurie din raionul Strășeni care, și-au îmbogățit portofoliul cu noi metode și bune practici din domeniu.

În contextul temei, participanții la atelier au valorificat mediul de învățare la aer liber, convingându-se de beneficiile acestuia asupra dezvoltării copiilor.

Loading