Primul colocviu tematic interuniversitar: „Creația lui Grigore Vieru în postmodernitate: relectură, receptare, traducere” organzat de UPSC

Astăzi, 14 februarie 2022, Catedra de limbă și literatură română și Catedra de limbă și comunicare ale Facultății de Filologie și Istorie au avut onoarea să găzduiască un eveniment important, care a unit inimile îndrăgostite de creația poetului Grigore Vieru, indiferent de situația pandemică în care viețuim.

Catedrele universitare și-au deschis larg ușile pentru cititorii avizați, care apreciază vocea lirică viereană făgăduită iubirii pentru Om, pentru Poezie, pentru Patrie.

Astfel, PRIMUL COLOCVIU TEMATIC INTERUNIVERSITAR cu genericul CREAȚIA LUI GRIGORE VIERU ÎN POSTMODERNITATE: RELECTURĂ, RECEPTARE, TRADUCERE a reunit deopotrivă cercetători, cadre didactice și studenți din mai multe instituții superioare din țară, dar și din România: Universitatea de Stat „A. Russo”, Bălți, Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu”, Cahul, Universitatea de Stat, Comrat, Universitatea din București, Universitatea „Al. Ioan Cuza”, Iași, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați.

Versurile simple, dar foarte profunde ale poetului au răsunat astăzi traduse în limbile rusă, engleză, franceză, italiană, spaniolă, bulgară, ucraineană, găgăuză, drept dovadă că orice om, indiferent de apartenența etnică, poartă în suflet dragostea de țară, de mamă, de limba maternă și dorul de casa părintească, și dragostea pentru leagănul copilăriei.

La finele evenimentului științific și cultural, participanții și-au exprimat convingerea și profunda dorință ca acest Colocviu interuniversitar să devină o bună tradiție, în care literatura, arta frumosului și patrimoniul cultural să fie conjugate valoros și inegalabil.

Comitetul organizatoric exprimă sincere mulțumiri tuturor participanților, precum și moderatorilor evenimentului: prof. univ., dr. hab. Adrian GHICOV, șeful Catedrei Limba și literatura română și conf. univ. dr. Svetlana DERMENJI, șefa Catedrei Limbă și Comunicare din cadrul Facultății de Filologie și Istorie a UPSC.

Loading