La UPSC, porți deschise spre viitor: Prima zi de vizite în cadrul Campaniei „Învață în Moldova, 2026”

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (UPSC) a devenit astăzi, 10 februarie 2026, un pol al energiei și creativității, găzduind peste 200 de elevi din instituțiile de învățământ din capitală. Vizita a avut loc în cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova, 2026” și este prima dintr-un șir de astfel de activități – un demers ambițios de promovare a studiilor superioare autohtone și de orientare profesională a tinerilor.

Liceenii prezenți au avut ocazia să descopere infrastructura modernă a universității, să interacționeze cu cadrele didactice și să exploreze programele de studii care îmbină tradiția pedagogică cu tehnologiile viitorului.

La eveniment au fost prezenți elevi și profesori de la următoarele licee din Chișinău: PLT „Principesa Natalia Dadiani”, LT cu profil de arte „Elena Alistar”, LT „Mihai Marinciuc”, IP Liceul cu Profil Arte „Iurie Harmelin”, IPLT cu Profil de Arte „Mihail Berezovschi”, IPLT „Beniamin Zeev Herțli”, IPLT „Nicolae Milescu-Spătarul”.

Programul zilei a fost unul interactiv, axat pe demonstrarea oportunităților academice și a vieții studențești: Elevii au vizitat centrele de inovație și laboratoarele digitale, unde au văzut cum tehnologia transformă educația modernă. Viitorii absolvenți au discutat direct cu studenții UPSC despre experiența de învățare, burse, programe de mobilitate internațională și perspectivele de carieră în Moldova. De asemenea, oaspeții au vizitat și Facultatea de Limbi și Facultatea Limbi și Literaturi Străine UPSC.

„Educația este fundamentul pe care construim Moldova de mâine. Ne bucurăm să vedem atâția tineri talentați din liceele chișinăuene care privesc spre UPSC nu doar ca spre o universitate, ci ca spre un loc unde își pot valorifica potențialul maxim,” a declarat dna profesor universitar, dr. Maria Vârlan, decan, Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie Specială, UPS „Ion Creangă”.

Organizată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Campania „Învață în Moldova, 2026” continuă să conecteze tinerii cu universitățile din țară, reconfirmând faptul că studiile de calitate sunt accesibile chiar aici, acasă.

Loading