
În perioada 15 – 18 decembrie 2025, reprezentanți ai Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, L. Cepraga, dr., conf. univ., prorector pentru activitatea didactică, Sv. Bîrsan, , dr., conf. univ., T. Lașcu, , dr., conf. univ., alături de experți OSCE și din cadrul Ministerului Edu, cației și Cercetării al Republicii Moldova, precum și ai altor universități partenere, au participat la o vizită de studiu la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) – una dintre cele mai prestigioase universități europene, recunoscută pentru modelul său instituțional de educație multilingvă.
Obiectivul principal al vizitei a vizat consolidarea capacităților instituționale și academice în domeniul educației multilingve, cu accent pe:
- promovarea limbii române ca limbă de stat și limbă oficială a UE,
- respectarea și valorificarea limbilor minorităților naționale,
- dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice prin abordări moderne (bilingvism, CLIL, educație interculturală).
Agenda vizitei a inclus:
- dialoguri academice cu prorectorul, prof. univ. dr. Marko Balint, prof. univ. dr. Sergiu Mișcoiu, directorul CCI, Rareș Moldovan, decanul Facultății de Litere, privind politica lingvistică instituțională a UBB și guvernanța multilingvă;
- sesiuni dedicate predării limbii române ca limbă nematernă / limbă a doua, prezentate de profesorii Elena Platon, Dina Vîlcu, Adelina Băilă, Departamentul de limbă, cultură și civilizație românească;
- prezentarea sistemelor de testare a competențelor lingvistice din cadrul Departamentului de limbă, cultură și civilizație românească;
- exemple de bună practică în formarea profesorilor pentru limbile minoritare (maghiară și germană), ilustrate de profesorii Daniela Vladu, Andras Balogh Manuela Dressel, Emese Fazakas;
- vizite de lucru în instituții de învățământ preuniversitar cu predare bilingvă: Colegiul Național „George Coșbuc”, Liceul Unitarian „János Zsigmond”, Inspectoratul Școlar Județean Cluj;
- ateliere de reflecție și proiectare curriculară pentru programe universitare viitoare, Cătălin Glava, Director DPPD, Árpád Töhötöm Szabó, dr., conf. univ, Departamentul maghiar de lingvistică și etnografie-antropologie.
Vizita a facilitat schimbul de expertiză, consolidarea parteneriatelor academice și conturarea unor direcții concrete de colaborare internațională, în beneficiul modernizării sistemului educațional din Republica Moldova.
UPSC își reconfirmă angajamentul față de valorile educației europene, promovând diversitatea lingvistică, calitatea academică și incluziunea, ca repere esențiale pentru formarea viitorilor profesori.












![]()
