Eleganța, inovația și talentul s-au întâlnit marți, 28 octombrie, la Hotel Victoria din Pitești, cu ocazia celei de-a XXIX-a ediții a Festivalului Național Studențesc de Creație Vestimentară „Culorile Toamnei”. Evenimentul, coordonat artistic de Valeria Coman, a adus pe podium designeri din toată țara, dar și invitați de prestigiu din Statele Unite ale Americii, Anglia și Republica Moldova.
Gala a reunit 20 de colecții, oferind publicului un spectacol vibrant de stil, culoare și rafinament.
Marele Premiu al Festivalului a fost atribuit de către juriu colecției „Clar Obscur”, creată de Alinei MOCANU, masterandă în anul I la Facultatea Arte Vizuale și Design, UPS „Ion Creangă”, programul de studii Design vestimentar, din cadrul UPSC (Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău). Colecția a fost coordonată de domnul Vasile Vozian.
Deși juriul a acordat trei premii de „Mare Premiu” în total, președintele juriului, celebrul designer Cătălin Botezatu, a ținut să sublinieze că, în viziunea sa, designerul din Republica Moldova este „𝐚𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐚𝐭𝐚 𝐜𝐚̂𝐬̗𝐭𝐢𝐠𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞𝐫𝐢𝐢”.
„Colecția din Chișinău m-a impresionat prin concept, curaj și expresivitate. Este o dovadă că tinerii creatori din Republica Moldova au o viziune matură asupra modei contemporane”, a declarat Cătălin Botezatu.
Juriul a fost format din personalități marcante ale modei, beauty-ului și mass-media, incluzându-i pe Cătălin Botezatu, Liviu Ionescu (MRA Casting Agency), Stelian Milu (actor) și mulți alții.
Seara s-a încheiat pe o notă emoționantă, designerul Cătălin Botezatu fiind sărbătorit în avans, chiar pe scenă, cu ocazia zilei sale de naștere.












 
