La data de 4 octombrie 2025, la Grădinița Incluzivă „Povestea” din Nisporeni, s-a desfășurat Workshop-ul internațional „Starea de bine în educația timpurie – echilibrul între cadrele didactice și preșcolari”, care a reunit peste 130 de participanți din cadrul a 32 de unități de învățământ din Republica Moldova și România, parteneri implicați în Proiectul transfrontalier „GRĂDINIȚE ÎNFRĂȚITE”.

Evenimentul s-a distins printr-o semnificație complexă și plurivalentă: consolidarea parteneriatelor educaționale dintre instituţiile de învăţământ preşcolar din Republica Moldova și România, fortificarea eforturilor comune în asigurarea stării de bine a beneficiarilor procesului educațional contemporan, sărbătorirea Zilei Mondiale a Educației, a Zilei Internaționale a Cadrelor Didactice.
Activitățile din cadrul Workshop-ului au inclus ateliere tematice dedicate promovării stării de bine în educația timpurie, consolidării schimbului de experiență și a valorilor comune ale educației de calitate.
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a fost reprezentată de: Diana Antoci, prorector pentru cercetare, doctor habilitat în științe ale educației, profesor universitar; Valentina Mîslițchi, doctor în pedagogie, conferențiar universitar, Catedra Psihopedagogie și Psihopedagogie Specială, Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie Specială.
În cadrul evenimentului, dr. hab. Diana Antoci și dr. Valentina Mîslițchi au susținut comunicarea cu titlul „Asigurarea stării de bine a personalității: repere teoretico-praxiologice”, care a generat un dialog constructiv, reflecții valoroase, noi experiențe de învățare, creând participanților contexte relevante de progres profesional și personal.
Workshop-ul s-a bucurat de sprijinul autorităților publice locale, a comunităţii educaționale și spirituale, prin implicarea activă a distinșilor reprezentanți: Dan Negel, primar al orașului Nisporeni; Olga Batîru, viceprimar al orașului Nisporeni; Rodica Beschieru, vicepreședinte al raionului Nisporeni; Rodica Marian, șefă a Direcției de Învățământ Nisporeni; Olga Drumea, șefă a Structurii Teritoriale de Asistență Psihopedagogică Nisporeni; Preot. Pro. dr. Petru Ciobanu, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, or. Nisporeni.
Participanţii la eveniment au apreciat la nivel înalt eforturile tuturor partenerilor din România, în mod deosebit evidențiind implicarea remarcabilă a dnei Elena Petrescu, prof. pentru educație timpurie la G.P.N. „Piticot” din Buzău, doctorandă a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, în susținerea și consolidarea acțiunilor derulate în cadrul Proiectului transfrontalier „GRĂDINIȚE ÎNFRĂȚITE”, exemplu elocvent de devotament profesional și angajament în asigurarea parteneriatului educațional viabil, constructiv, inovativ, autentic.
O mențiune specială de apreciere a fost adresată dnei Angela Bogos, directoare a Grădiniței-Creșă nr. 8 „Prichindel” din Cahul, co-fondator al Proiectului „GRĂDINIȚE ÎNFRĂȚITE”, pentru contribuția valoroasă la edificarea cadrului sustenabil de cooperare educațională transfrontalieră.
De asemenea, în cadrul evenimentului a fost semnat Acordul de Parteneriat pentru continuarea colaborării în anul de studii 2025–2026 în cadrul Proiectului transfrontalier multidisciplinar „GRĂDINIȚE ÎNFRĂȚITE”, fiind reafirmat angajamentul comun pentru promovarea educației bazate pe stare de bine, echilibru, empatie, cooperare, competență.
Participanții au evidențiat importanța cooperării transfrontaliere și valoarea psiho-socio-pedagogică a proiectului, reliefând profesionalismul managerului Tatiana Cociu și a întregului personal al Grădiniței Incluzive „Povestea” din orașul Nisporeni, specialiști animați de vocație, susținători ai inovației pedagogice, dedicați plenar promovării stării de bine a tuturor beneficiarilor procesul educaţional.
Prin participarea la acest eveniment, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău consolidează parteneriatele cu instituțiile de învățământ preșcolar și autoritățile publice locale, promovând o viziune sistemică și integratoare asupra educației timpurii, centrată pe dezvoltarea holistică a preșcolarilor, în care starea de bine copiilor, a părinților și a cadrelor didactice devine o prioritate comună.





