Titlul onorific Doctor Honoris Causa domnului Ioan Opriș, Doctor, Profesor universitar la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, România

În ședința extraordinară de astăzi, 24 mai 2022, Senatul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a acordat titlul onorific de Doctor Honoris Causa domnului Ioan OPRIȘ, Doctor, Profesor universitar la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, România.

Distinsului Profesor universitar i-a fost conferit titlul onorific pentru rezultatele remarcabile obținute în activitatea academică, pentru dezvoltarea cunoașterii științifice, muzeografiei și a culturii, modernizarea metodelor de investigare psiho-socio-pedagogică și introducerea pedagogiei muzeale în muzee. Cercetătorul Ioan OPRIȘ este o personalitate strălucită, un om academic prin excelență, un strateg eminent, ancorat tendințelor actuale ale științei muzeologice și patrimoniului cultural.

Ceremonia de decernare a înaltului titlu a fost deschisă cu un cuvânt de salut din partea Rectorului UPSC, dr. conf. univ, Alexandra BARBĂNEAGRĂ, care a subliniat importanța activității prodigioase a domnului Ioan OPRIȘ, contribuția sa valoroasă la dezvoltarea științei muzeologice, a domeniului de protejare a patrimoniului cultural,  la crearea unei adevărate școli de formare științifică în domeniile istoriei, muzeologiei și patrimoniului cultural, precum și a unui valoros suport didactic pentru studenții și masteranzii din instituțiile de învățământ superior din România și Republica Moldova.

În mesajul de LAUDATIO, domnul conf. univ., dr. hab. Sergiu MUSTEAȚĂ, a prezentat cele mai importante realizări din viața și activitatea domnului prof. univ. dr. Ioan OPRIȘ., menționând faptul, că acesta este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni experți din România în domeniul muzeografiei și al protecției patrimoniului cultural.

Ședința festivă a continuat cu LECTIO MAGISTRALIS, în care candidatul la titlul onorific a prezentat o lecție publică pe tema: „Monumente și muzee – expresiile unice ale memoriei”.

Mesaje de felicitare din partea invitaților la ceremonie au fost expuse de Silviu MILOIU, prof. univ., dr. hab., vice-rector al Universității „Valahia” din Târgoviște, Liliana CONDRATICOVA, dr. hab. AȘM, Elena PLOȘNIȚĂ, dr. hab. Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Mihai DOHOT, dr., Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Valentina URSU, dr., conf. univ., Catedra de Istorie și Geografie, UPSC.

În semn de profundă recunoștință şi apreciere, studenții UPSC au intonat Imnul R. Moldova, Imnul studențesc – Gaudeamus, urmat de cunoscutul „Mulți ani trăiască” și dedicații muzicale din partea Grupului vocal și al Ansamblului Model de Dans Popular „Ciuleandra” din cadrul UPSC.

În încheierea Ședinței, dna Rector UPSC, conf. univ., dr. Alexandra BARBĂNEAGRĂ a adresat mulțumiri laureatului în numele comunității academice UPSC şi a exprimat speranța continuității parteneriatului de succes în viitor.

Loading