Viața este o acțiune și nu o muncă la comandă și pentru că școala face parte din viață, trebuie să-i adopte caracteristicile. În acest context, la inițiativa Direcției Generale Educație și Cultură Strășeni, șef Direcție Doamna Lucia CACIUC-ROȘIORU, a fost organizată Conferința „Instruire prin cercetare”, în cadrul căreia, cele zece echipe formate din elevii claselor primare din raion au prezentat proiectele STEAM cu genericul „Povești ecologice despre plante și animale ce prevestesc vremea”.
În calitate de membri ai juriului, la activitate, au participat Doamna conf. univ., dr., Stela GÎNJU, șef catedră Pedagogie Preșcolară, Educație Fizică și Dans și Doamna conf. univ., dr. Lidia COJOCARI, titular la aceeași catedră, facultatea Științe ale Educației și Informatică. Membrii juriului au apreciat înalt inteligența, perspicacitatea și străduința elevilor, efortul cadrelor didactice în realizarea proiectelor.
Evenimentul a fost coordonat de dna Eudochia COTELEA, specialist principal, DGEC Strășeni.
Participanții la conferință au fost premiați cu cadouri oferite de CNIDE „Clasa Viitorului” și de Rectoratul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.
De asemenea, elevii vor beneficia de o excursie la UPSC, unde vor cunoaște tehnologiile moderne ale „Clasei Viitorului”, vor vizita Muzeul și Laboratoarele Facultății de Arte Plastice și Design, UPSC.
Activitatea s-a desfășurat în baza Acordului de colaborare semnat dintre UPS „Ion Creangă” din Chișinău și Direcția Generală Educație și Cultură Strășeni.