Cu ocazia celei de-a XXI-a aniversare a Săptămânii Limbii Italiene în lume, Facultatea Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a organizat în data de 20 octombrie, 2021 serbarea cu genericul „Dante l’Italiano”.
Oaspete de onoare al acestui eveniment a fost Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Excelența Sa Lorenzo Tomassoni, care a accentuat frumoasele colaborări cu UPS „Ion Creangă” și a menționat avantajele bilaterale, motivând, astfel, stundeții să demonstreze în continuare performanțe academice în studierea limbii și literaturii italiene.
Angela Solcan – Prorector pentru activitatea didactică și Ludmila Armașu-Canțîr – Prorector pentru știință și relații internaționale au salutat prezența la acest eveniment cultural a Excelenței Sale, Ambasadorul Italiei în Republica Moldova Lorenzo Tomassoni, precum și a reprezentanților altor instituții de învățământ. Au fost aduse mulțumiri pentru sprijinul constant al Ambasada Italiei. S-a exprimat speranța că frumoasa colaborare între cele două instituții va avea continuitate.
De asemenea, la eveniment au fost prezenți și Radu Melniciuc, Veronica Bolduma, Uliana Culea, Irina Bordei – profesori de limbă italiană la Catedra Filologie Romanică, dar și studenții Programelor de studii Limbă Italiană și Limbă Engleză; Limbă Engleză și Limba Italiană; Limba Franceză și Limba Italiană; Limba și Literatura Română și Limba Italiană.
Studenții, ghidați de cadrele didactice, au adus un elogiu limbii italiene și celui care e considerat a fi părintele acesteia – marele poet Dante Alighieri. Prin intermediul unui recital din lirica dantescă, al unei prezentări a aspectelor esențiale ale operei literare și tratatelor ilustrului florentin publicul prezent, în mare parte cunoscător al limbii italiene, a fost transferat în atmosfera evului mediu și a putut aprecia melodicitatea Dulcelui Stil Nou (Dolce Stil Novo) specific liricii dantești.
Ambasadorul Lorenzo Tomassoni a apreciat implicarea instituției în celebrarea limbii italiene și a felicitat studenții pentru prestația scenică și lingvistică. Excelența Sa a ținut să o premieze personal pe Cociug Mihaela, studentă la programul de studii limba și literatura italiană și engleză, pentru rezultatele academice excelente.
În cadrul unui dialog cu studenții italofoni, domnul Ambasador s-a arătat convins de utilitatea studierii limbilor și de bunele perspective pe care le au tinerii cu studii în Republica Moldova sau Italia. Invitat să viziteze încăperile Centrului Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, a remarcat spiritul original și inovator care a stat la baza conceperii Centrului, precum și utilitate și larga aplicabilitate ale dotărilor acestuia.
Discuțiile informale pe care E.S. Lorenzo Tomassoni le-a avut cu profesorii de limbă italiană ai Universității s-au axat pe identificarea unor acțiuni comune, în vederea susținerii calității procesului de studii și a oportunităților de colaborare cu universități din Italia.
Muzicalitatea limbii italiene a fost pusă în valoare prin interpretarea unor melodii de succes; pe de altă parte, solista Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Cristina Goncearova a delectat publicul cu câteva fragmente celebre din opera italiană.